Evaluarea Naţională Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de Limbă română (document)

Proba scrisă la limba română a început la ora 9.00, după extragerea plicului cu varianta de subiecte. Peste 196.000 de elevi de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, luni dimineaţa, subiecte pregătite de Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) pentru evaluarea națională.Elevii au primit, la primul subiect, un fragment din opera "Durerile lumii", de Alexandru Vlahuţă. Ei au avut de indicat antonime pentru trei cuvine din text, de explicat rolul unei virgule, de transcris două cuvinte care se referă la timpul în care se petrece acţiunea, de menţionat două trasături ale genului epic, de prezentat în 30-50 de cuvinte roulul unei secvenţe din text.

La subiectul al doilea, elevii au avut un text la prima vedere, la care li s-a cerut să formuleze câte un enunţ în care să precizeze anumite aspecte ale fragmentului dat, să menţioneze valoarea morfologică a trei cuvinte, să precizeze funcţia sintactică a două cuvinte, să menţioneze felul unei subordonate, să construiască o frază cu două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin adverbul relativ "cum" şi să redacteze o compunere de 80-150 de cuvinte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

eu

25 Jun, 2013 13:25

Eu vad pe prima foaie fotografiata ca au avut la primul subiect sa scrie câte un antonim... Dar cu pixul albastru ce este ? sinonim ! "sarac - anevoios", "bucurie - veselie"... Sunt tare curios ce notă va lua acel elev... :))

Articole asemanatoare

REGINA MARIA inaugurează un nou Centru de expertiză în managementul menopauzei, în Policlinica Delfinariu,din orașul Constanța

27 May 2024 512

Județul Constanța Primăria Mangalia va face un parc municipal în Pădurea Comorova (FOTO)

24 May 2024 419

Știri Constanța Activități de prevenire şi informare a elevilor constanţeni cu privire la riscurile consumului de droguri (FOTO)

23 May 2024 338

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 10 în localitatea Crasna județul Buzău

22 May 2024 267

Noi metode de evaluare a fibrozei pentru pacienții cu hepatită C

21 May 2024 313

S-a încheiat evaluarea pentru perioada 2019-2024 Notă maximă pentru managerul Teatrului de Stat Constanța! (DOCUMENT)

20 May 2024 555

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

20 May 2024 442

COMVEX SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul propus fi amplasat în Constanta, Incinta Port

17 May 2024 375

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 282

Evaluarea elevilor de clasa a II-a continuă astăzi cu proba la matematică și științe ale naturii

16 May 2024 442

Consilierul local Linica Stan de la Mangalia, pierde procesul cu Agenția Națională de Integritate. Decizia nu este definitivă

15 May 2024 467

Va avea cinci deschideri Mediul și-a dat acordul pentru viitorul pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, din Constanța

13 May 2024 901

Peste 6000 de elevi de clasa a II-a au participat la Constanța la prima probă a Evaluării Naționale

13 May 2024 540

Consiliul Județean Constanța cumpără servicii de audit de securitate cibernetică

13 May 2024 435

Tribunalul București anunță data la care l-ar putea elibera pe Radu Mazăre, fostul primar al Constanței!

13 May 2024 2812