Stiri calde

Fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, audiat la DNA

Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a ajuns azi la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul "Gala Bute", în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, conform Mediafax.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Ştefan Lungu, cercetat în arest la domiciliu, a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a da noi declaraţii în dosarul "Gala Bute".

La DNA a fost, marţi, şi senatorul PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei, acesta fiind anunţat că este inculpat în dosarul "Gala Bute" şi că are interdicţie să părăsească ţara.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul PMP Elena UDrea, a fost dusă luni din arest la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul "Gala Bute" şi i-au prezentat acuzaţiile.

Elena Udrea este în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". Decizia a fost contestată de Elena Udrea şi s-a judecat marţi la ICCJ, care va hotărî dacă aceasta rămâne în arest sau va fi pusă în libertate.

Sursa foto: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.