Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, urmărit de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane:

FUIA STELIAN, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial,
STATE ALEXANDRINA și STATE DANIEL, soră, respectiv cumnat ai primului menționat, asociaţi la SC PROCERA AGROCHEMICALS, în sarcina cărora s-a reținut complicitate la infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.
Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice (S.C.D.P.A.M) Fundulea, a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită,  fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin  licitaţie organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care asociată era sora învinuitului Fuia Stelian.
Concret, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției publice pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestaţie la executare (conform Codului de procedură civilă) şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.
Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. Avantajele patrimoniale obţinute de SC PROCERA AGROCHEMICALS, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în  patrimoniul învinuiților State Alexandrina şi  State Daniel (soră și cumnat ai lui Fuia Stelian), asociaţi la SC PROCERA AGROCHEMICALS. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus.
Celor trei învinuiţi li s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, eliberat condiţionat de Tribunalul Constanţa

19 Feb 2018 1974

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, cere să fie eliberat condiţionat

11 Feb 2018 1939

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare

29 Jun 2016 2559

Fostul ministru PDL al Agriculturii, condamnat la patru ani de închisoare

07 Oct 2015 1696

Fuia Stelian, fostul ministrul al Agriculturii, cercetat de DNA

29 May 2014 1885