IGPR Misiuni ale polițiștilor români în stațiunile turistice din Bulgaria și Ungaria

Polițiști români participă la misiuni în patru stațiuni turistice din Bulgaria, consiliindu-i pe românii aflați în vacanță în această țară, dar și la acțiuni specifice, împreună cu colegii maghiari, pentru prevenirea faptelor ilegale specifice sezonului, atât în România, cât și în Ungaria, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, arată Agerpres.

În Bulgaria, polițiștii români au acționat în Albena, Nisipurile de Aur, Balcic și Nessebar, unde în luna iulie au acordat sprijin și au consiliat peste 2.300 de români care au ales să-și petreacă vacanța pe litoralul Bulgariei.

Potrivit IGPR, în cele patru stațiuni bulgărești activitatea se desfășoară până pe 31 august.

În această perioadă, 70 de turiști români au fost implicați în evenimente pe raza stațiunilor respective, dintre care 58 în calitate de victimă ale unor evenimente neplăcute, furturi de autoturisme, tamponări auto, înșelăciuni, furturi sau distrugeri și 12 bănuiți de comiterea unor fapte antisociale, fără producerea unor consecințe deosebite, conform IGPR.

Patrulele comune, româno — ungare, la care participă doi polițiști români, acționează pe linie de poliție rutieră și ordine publică, pentru a acorda sprijin turiștilor români aflați în sejur sau în tranzit în Ungaria sau turiștilor maghiari aflați în România, menţionează Agerpres.



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 275

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 365

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 226

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 232

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 251

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 258

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 237

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 335

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 318

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 277

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 311

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 296

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 229

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 189

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

24 Apr 2024 197