16 Sep, 2014 13:31
2393
Marian BOCAI
Ediţia a doua a Campionatului Naţional de ciclism al amatorilor se desfăşoară în acest week-end, sâmbătă şi duminică, la Constanţa. Evenimentul a fost prefaţat astăzi de Nicolae Plugaru (preşedintele Federaţiei Române de Ciclism), Victor Bănescu (şeful clubului Bilal 2000 Constanţa) şi Mihai Orzan (reprezentantul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa). „Ne bucurăm că am devenit gazde tradiţionale pentru FRC. Va fi un eveniment special, care sperăm să adune cât mai mulţi participanţi. Sunt semnale pozitive în acest sens. Vedem din ce în ce mai mulţi ciclişti amatori pe străzile oraşului”, a spus Mihai Orzan. „Sperăm ca întrecerea să se desfăşoare normal şi să avem o participare masivă faţă de ediţia precedentă”, a arătat Nicolae Plugaru. „Anul trecut, au participat 70 şi ceva de rutieri. Acum cred că numărul lor va fi mai mare. Ciclismul a început să fie o forţă în Constanţa. Iubitorii de bicicletă sunt din ce în ce mai numeroşi. Concursul va fi pe 12 categorii de vârstă, copii, fete şi adulţi. Sâmbătă, vom avea un fond Agigea - Negru Vodă şi retur, duminică dimineaţă proba de contratimp individual, la care pot participa şi copiii, iar după-amiază un semifond de 40 km”, a adeclarat Victor Bănescu.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: