Iniţiativele României destinate consolidării prezenţei înaintate a forţelor aliate în regiunea Mării Negre

 
În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care se desfăşoară la Luxemburg, astăzi, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire cu secretarul britanic al apărării, Michael Fallon.  
 
Agenda de discuţii a inclus aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, evoluţiile recente din contextul regional de securitate, cooperarea în cadrul NATO şi UE, precum şi principalele dosare din perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia.
 
Cei doi miniştri au consemnat cursul ascendent al relaţiilor bilaterale la nivel politico-militar şi au discutat modalităţi concrete de intensificare a cooperării bilaterale şi în cadrul aliat, inclusiv prin exerciţiile şi activităţile de pregătire găzduite de ţara noastră, pe cele trei dimensiuni vizate – terestru, aerian şi maritim.
 
În perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia, a fost comun asumată necesitatea demonstrării unităţii, coeziunii şi solidarităţii Alianţei, precum şi interesul pentru avansarea procesului de adaptare pe termen lung a NATO. În acest sens, a fost reiterată importanţa specială a  prezenţei aliate avansate pe întregul flanc estic, printr-o abordare echilibrată şi realistă în conformitate cu principiile unităţii şi coeziunii Alianţei.
 
Ministrul Motoc a prezentat principalele iniţiative ale părţii române, destinate consolidării prezenţei înaintate a forţelor aliate pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre, solicitând sprijinul părţii britanice în direcţia implementării acestora. Cei doi miniștri au convenit continuarea dialogului la nivel de experţi şi cu ocazia vizitei ministrului român al apărării în Marea Britanie, preconizată pentru a doua jumătate a lunii mai.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința "Black Sea and Balkans Security Forum 2019", ziua II Decebal Făgădău, întâlnire cu ambasadorul Republicii Slovace în România (galerie foto)

13 Jun 2019 1549

Contribuţie olandeză la operaţionalizarea Brigăzii Multinaţionale din România

29 Dec 2016 1638

Ministrul Motoc i-a înmânat copilului Adrian Chira un brevet onorific de soldat

16 Dec 2016 2538

Aeronave F-16 intrate în dotarea Forțelor Aeriene Române

15 Dec 2016 2308

România îşi sporeşte cheltuielile pentru Apărare pe fondul creşterii prezenţei militare ruse la Marea Neagră

14 Dec 2016 1919

Un detaşament de militari din Republica Moldova a defilat la parada de 1 Decembrie

01 Dec 2016 3223

Armata pregăteşte noutăți pentru parada militară de 1 Decembrie (galerie foto)

25 Nov 2016 4738

Ministrul Apărării Naționale s-a întâlnit cu actualul și viitorul comandant al Unităţii SUA de Sprijin Naval de la Deveselu

24 Nov 2016 2325

Daniel Prodan a primit, post-mortem, Emblema de Onoare a Armatei Române

18 Nov 2016 2200

UE creşte bugetul pentru apărare

15 Nov 2016 1879

Ministrul Mihnea Motoc, la reuniunile Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării şi ale Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare

14 Nov 2016 1776

Discuţii despre situaţia de securitate din zona extinsă a Mării Negre

02 Nov 2016 2172

Mihnea Motoc - Bugetul apărării va crește în 2017

01 Nov 2016 2421

Achiziționate de Armata Română Avioanele F-16, în premieră la exercițiul „Scorpions Fury-16“

01 Nov 2016 3454

Mihnea Motoc, ministrul Apărării, anunţ de ultimă oră despre marca Steaua

01 Nov 2016 2627