Inundațiile din Franța amenință catedrala Notre Dame (galerie foto+video)

Franţa se confruntă cu inundaţii fără precedent. Preşedintele Hollande a anunţat că va declara stare de catastrofă naturală în câteva localităţi din centrul Franţei, acolo unde se înregistrează cele mai grave inundaţii din ultima sută de ani.
 
În capitala acestei ţări, Sena continuă să crească şi a ajuns la picioarele vechii statui care decorează legendarul pod Pont de l'Alma. În timpul viiturii istorice din 1910, când râul a atins peste 8,6 metri, s-a ridicat până la umerii sculpturii care reprezintă un luptător din Războiul Crimeei. Ieri, Sena măsura peste 4 metri și jumătate. Specialiștii avertizează că râul ar putea crește cu mai bine de un metru în următoarele zile.

Deja circulația a fost restricționată și există riscul ca apa să ajungă la temelia catedralei Notre Dame. O linie de metrou a fost deja închisă. Întreaga regiune Ille de France este afectată de apă. 10.000 de oameni au rămas fără curent electric și 3.000 au fost evacuați din centrul orașului.

Există informaţii potrivit cărora efectele acestor inundaţii, soldate deja cu zeci de victime, cele mai multe în Germania, se pot agrava. Oamenii s-au urcat pe acoperișurile clădirilor sau caselor, sperând să fie salvați de elicoptere. 

Fotografiile aparțin publicațiilor internaționale, cum ar fi The Independent, The Washington Post, BBC, Indian Express. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Franța Localități sub apă! Guvernul anunţă măsuri ''excepţionale'' în urma inundațiilor

04 Jan 2024 743

Atenţionare de călătorie în Franța! Au fost emise coduri roșu și portocaliu de ploi și inundații

03 Jan 2024 638

Atenționare de călătorie Furtuna Gloria va aduce în Franța inundaţii, căderi de zăpadă abundente, pericol de avalanşă și valuri înalte

22 Jan 2020 1910

Tragedie în Franța Cel puțin 13 oameni morți în urma unor ploi apocaliptice

15 Oct 2018 1872

Mii de evacuăriCod roşu de ploi şi inundaţii în Franţa (video)

30 Nov 2014 2379