IPJ Tulcea şi acțiunea "Siguranța pe Ape”. Au fost verificate 80 de autorizaţii, licenţe și permise de pescuit

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a desfășurat acțiunea "Siguranța pe Ape”, pentru verificarea navigaţiei, precum şi pentru protejarea ecosistemului de pe cursul Dunării, de pe lacurile interioare şi din zonele protejate.

În perioada 6 iulie  – 26 august, a avut loc o acțiune pentru siguranţa navigaţiei pe fluviul Dunărea, în zona de litoral a Mării Negre şi pe luciurile de apă navigabile, precum şi pentru protejarea ecosistemului de pe cursul Dunării, de pe lacurile interioare şi din zonele protejate. În activităţile de verificare şi control au fost angrenaţi 47 de poliţişti, 25 de polițiști de frontieră, 16 de inspectori din cadrul Autorităţii Navale Române, precum și 27 de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Naţionale Apele Române.

Acţiunea a avut ca obiective prevenirea producerii de accidente navale, prevenirea şi combaterea consumului de alcool la bordul navelor şi/sau ambarcaţiunilor de agrement, de către personalul navigant şi/sau conducătorii de ambarcaţiuni, verificarea legalităţii activităţilor de agrement nautic şi transport de persoane pe apă, precum şi prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a deţinerii şi folosirii uneltelor de pescuit interzise şi a valorificării ilegale a peştelui şi produselor piscicole.

Astfel, au fost verificate cinci societăţi comerciale și 80 de autorizaţii, licenţe și permise de pescuit. De asemenea, echipele comune de control au verificat 184 nave, dintre care 88 de  ambarcaţiuni de agrement, 15 nave pentru transportul persoanelor, 2 bacuri, 56 complexuri de dragaj și 23 de ambarcaţiuni de pescuit.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 37 de infracţiuni, dintre care 22  prevăzute de O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 10 la Legea nr.191/2003 privind transportul naval și 5 incriminate de Codul Penal 

În cadrul dosarelor penale întocmite, sunt cercetate 20 de persoane depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.240 de lei, dintre care 12 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, ,7 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 14 prevăzute de H.G. 876/2006 privind transporturile navale și 3 prevăzute de alte acte normative.   

Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 73 de unelte de pescuit, 5 ambarcaţiuni, 3 motoare de ambarcaţiuni și 940,7 kilograme de pește și produse piscicole, dintre care 11 exemplare de sturion și 350 de exemplare de țipar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 278

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 529

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 408

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 472

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 444

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 596

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 504

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1238

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 468

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 727

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 918

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 425

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 705

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 565

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 477