Preşedintele a câştigat definitiv procesul cu ANIKlaus Iohannis NU este incompatibil

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, astăzi, recursul ANI.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI.

Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Decizia ANI a fost contestată de Iohannis la Curtea de Apel Alba-Iulia, care în septembrie 2013 i-a dat câştig de cauză şi a dispus anularea hotărârii.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia Klaus Iohannis şi alţi aleşi locali au fost declaraţi incompatibili este constituţional.

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 în baza căruia inspectorii de integritate au constatat că actualul preşedinte este în stare de incompatibilitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legea care ar putea salva mai mulți aleși găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, contestată la CCR de Klaus Iohannis

20 Apr 2018 2123

Riseproject.ro Banii familiei Iohannis. Rentele nedeclarate (video)

24 Aug 2015 2652

Sesizarea lui Iohannis privind incompatibilităţile, discutată mâine de CCR

09 Jun 2015 1791

În atenţia primarilor din Constanţa găsiţi „incompatibili“ Motivarea Înaltei Curţi în dosarul Iohannis - Președintele nu a acționat pentru un interes personal (document)

23 Apr 2015 2243

Motivare ÎCCJ în cauza cu ANI Iohannis a acționat pentru un interes social, și nu unul personal

22 Apr 2015 2086

Curtea de Apel a decis - primarii de la Limanu şi Mereni au scăpat de incompatibilitate

13 Mar 2015 2225

Gheorghe Moldovan a scăpat de eticheta de primar incompatibil - „Am avut acelaşi inspector de integritate ca şi Klaus Iohannis“(documente)

09 Feb 2015 2948

A câştigat definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte. Primul primar absolvit de incompatibilitate, după modelul Klaus Iohannis

07 Feb 2015 3156

Cu incompatibilitatea înapoi la Constanţa Înalta Curte a respins acţiunea primarului de la Deleni, după ce a admis recursul lui Iohannis

31 Jan 2015 2366

UPDATE. Verdictul dat în cazul incompatibilităţii lui Klaus Iohannis nu l-a ajutat Primarul comunei Deleni, Marian Dan, a pierdut recursul declarat la Înalta Curte

30 Jan 2015 3270

Motivarea Curţii în cazul lui Iohannis După ce i-a „pârât“ la ANI, Nicuşor Constantinescu le întinde aleşilor un colac de salvare? (document)

28 Jan 2015 3124

Motivarea Curţii de Apel Alba Iulia în cazul Iohannis Raportul ANI, rezultatul unei interpretări eronate a legii

22 Jan 2015 1807

Preşedintele Klaus Iohannis "Îmi doresc un guvern PNL"

22 Jan 2015 2190

Klaus Iohannis nu a fost incompatibil Decizia Înaltei Curţi le dă speranţe zecilor de aleşi din judeţul Constanţa „ochiţi“ de ANI

22 Jan 2015 2744

PNL salută decizia ÎCCJ în cazul dosarului președintelui Klaus Iohannis

21 Jan 2015 1979