Kovesi Voicu a fost inregistrat cu autorizatie de la judecator

laura_kovesi.jpgProcurorul general Laura Codruţa Kovesi a precizat că monitorizarea convorbirilor senatorului Cătălin Voicu s-a făcut, la fel ca în toate celelalte dosare de la Parchet în care sunt folosite astfel de probe, în baza unei autorizaţii emise de judecător.

"Este o metodă, este un mijloc probator prevăzut în Codul de Procedură Penală, la fel cum este şi folosirea investigatorului acoperit, la fel cum se aplică şi pentru livrări supravegheate. La fel cum sunt declaraţiile de martori, cum sunt declaraţiile celorlalte părţi implicate, celorlalte persoane implicate în procesul penal, este un mijloc de probă", a spus procurorul general Laura Codruţa Kovesi referindu-se la înregistrările din cazul senatorului Voicu.

Procurorul general a precizat că pentru orice fel de înregistrare a comunicaţiilor, fie că se desfăşoară prin telefon, prin Internet sau este o discuţie într-un spaţiu public, întotdeauna se solicită autorizaţie de interceptare a comunicaţiilor care se emite de către judecător. "Vă asigur că în toate cazurile în care se folosesc acest gen de probe sunt autorizaţii emise de judecători în condiţiile legii", a spus Kovesi.

Referitor la transcrierile unor convorbiri ale senatorului Voicu care au apărut în presă, Laura Codruţa Kovesi a explicat că acestea nu sunt probe propriu-zise din dosar, ci fragmente din note de redare care au fost inserate în referatul prin care s-a cerut avizul de arestare. "Toată lumea vorbeşte că stenogramele au apărut în public. Nu au apărut niciun fel de stenograme. În momentul în care procurorul a considerat că trebuie să solicite acest aviz pentru arestare, a întocmit un referat. Acel referat conţine starea de fapt, adică ceea ce s-a întâmplat, toată povestea cazului, dacă vreţi, apoi persoanele care sunt cercetate, faptele pentru care sunt cercetate şi probele pe care se întemeiază când solicită arestarea preventivă. La descrierea probelor, au fost inserate în acele referate pasaje din note de redare ale unor interceptări telefonice sau ale unor înregistrări ambientale", a arătat Kovesi.

Procurorul general a spus că, în prezent, se fac verificări pentru a se stabili cum au ajuns la presă acele pasaje din referat, precizând că aceste scurgeri de informaţii "nici nu au ajutat, nici nu au încurcat" ancheta.

Sursa: romanialibera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 960

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 798

Doliu printre magistrații din Constanța! A încetat din viață Dragomir Ianuş, fost procuror al Parchetului Curții de Apel Constanța

14 Sep 2023 2034

De unde vin procurorii români ai Parchetului European?

15 Aug 2023 1842

UPDATE Dosare deschise de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi, clasate de Parchetul General

02 May 2023 1518

„Bombă“ de la Parchetul European, din care face parte și un fost procuror general al Constanței! Trei suspecți prinși în flagrant

14 Mar 2023 1715

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Parchetului European, la DNA!

19 Oct 2022 2579

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2435

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 987

​Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, vizită în Chișinău

29 Jun 2022 1167

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1673

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4537

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2195

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1761

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2612