La cupa Tomis Challenge Cup, de la Constanţa, participă 50 de echipe (galerie foto)



Ediţia a treia a cupei Tomis Challenge Cup, de la Constanţa, întrecere de fotbal juvenil, se desfăşoară în perioada 16-19 iunie, cu participarea a 50 de echipe. Turneul este organizat de Academia Farul, în memoria lui Sevastian Iovănescu, fostul jucător, antrenor şi preşedinte al FC Farul.
 
Întrecerea se desfăşoară pe trei terenuri din Constanţa, CFR, ITC şi Voinţa, de la categoria de vârstă 2003 până la 2008 inclusiv. Academia Farul participă la toate secţiunile. Turneul este internaţional, pe lângă formaţiile din România urmând a juca trei din Bulgaria şi una din Republica Moldova. 

„Faţă de ediţia trecută, numărul de echipe participante s-a dublat, deoarece este un turneu foarte bine organizat, din toate punctele de vedere. S-a dus vestea în ţară şi în străinătate că suntem profesionişti şi că ne vedem de treabă. Nu ne-am propus să câştigăm acest turneu la nicio categorie de vârstă. Obiectivul e să le oferim tuturor copiilor din Academia Farul meciuri cât mai puternice“, a declarat Bogdan Chiriţă, preşedintele Academiei Farul. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cei mai buni la categoriile lor Fiii foştilor fotbalişti Stelian Carabaş şi Radu Doicaru, premii speciale la „Tomis Challenge Cup“ (galerie foto)

27 Jun 2017 9461

Premii speciale pentru Kevin Tânjală şi Sezer Asan Academia Farul a urcat pe podium la „Tomis Challenge Cup“ (galerie foto)

24 Jun 2017 6514

Academia de Fotbal Farul Constanţa organizează selecţie

31 May 2017 4385

Academia Farul, clasări pe podium şi premii speciale la „Tomis Challenge Cup”

20 Jun 2016 4503

50 de echipe se înfruntă la Constanţa „Tomis Challenge Cup“, primul turneu la care Vasilică Cristocea participă ca antrenor (documente)

18 Jun 2016 3686

„Tomis Challenge Cup“, în memoria lui Sevastian Iovănescu La Constanţa, se întrec echipe din România, Bulgaria şi Moldova (galerie foto+documente)

15 Jun 2016 5198

Competiţie în memoria lui Sevastian Iovănescu Tomis Challenge Cup, primul turneu al lui Vasilică Cristocea ca antrenor

02 Jun 2016 4711

Academia Farul a câştigat ediţia inaugurală a „Winter Tomis Challenge Cup“ (galerie foto)

15 Dec 2015 2987

Organizator e Academia Farul Turneul „Winter Tomis Challenge Cup“ se joacă în weekend, la Constanţa

11 Dec 2015 2646

„Winter Tomis Challenge Cup“, la prima ediţie FC Farul şi FC Viitorul au câştigat în Liga Elitelor

01 Dec 2015 1912

Cupe şi medalii pentru cei mai buni fotbalişti, la cea de-a doua ediţie a turneului Tomis Challenge Cup

24 Jun 2015 1841

În memoria lui Sevastian Iovănescu La Constanţa, începe ediţia a doua a Tomis Challenge Cup (document)

19 Jun 2015 2682

Momente emoţionante la „Tomis Challenge Cup“, cu văduva şi câinele lui Sevastian Iovănescu (galerie foto)

26 Aug 2014 4648