La împlinirea a 133 de ani de la inaugurare Vizite gratuite la Castelul Peleș

Castelul Peleș situat pe domeniul regal din stațiunea Sinaia va putea fi vizitat gratuit, miercuri, cu ocazia împlinirii a 133 de la inaugurarea oficială a construcției ca sediu al "noii dinastii".
 
Potrivit unui anunț postat, n această seară, pe pagina de Facebook a Muzeului Național Peleș (MNP), în data de 5 octombrie va fi sărbătorită Ziua Castelului Peleș, la 133 de ani de la inaugurare, iar turiștii vor avea acces în regim de gratuitate în intervalul orar 11:15 — 16:15 (ultima intrare).
 
Șeful Secției Relații publice din cadrul Muzeului Național Peleș, Daniela Voitescu, citată de Agerpres, a declaratcă publicul va putea vizita gratuit parterul și etajul întâi al obiectivului.
 
Castelul Peleș a fost construit între anii 1873 și 1914, la inițiativa Regelui Carol I, ca reședință de vară a cuplului regal al României, având 160 de camere, dintre care 80 de dormitoare și 30 de săli de baie foarte moderne pentru epoca în care a fost construit.
 
La data de 7 octombrie 1883 a avut loc ceremonia inaugurării castelului, se precizează în postarea MNP.
 
"În după amiaza zilei de 7 octombrie 1883 ceremonia inaugurării castelului, sediul "noii dinastii', a început cu o slujbă religioasă și cu sfințirea apei, la care au asistat Regele Carol I și Regina Elisabeta, primul ministru Lascăr Catargiu și mai mult de 50 de invitați din toate corpurile statului, o parte a unui batalion de vânători și un numeros public din Sinaia și din București. Sosiseră cu Orient Expresul în gara Sinaia și invitați străini, diplomați și redactori ai ziarelor de prestigiu. S-a intonat imnul național și pe turnul cel mare al Castelului s-a ridicat Tricolorul, drapelul național, care a fost salutat de trei salve de tun. (...) După ce invitații au vizitat Castelul Peleș toți participanții la inaugurare au fost poftiți la un ceai în salonul de muzică unde Regina Elisabeta a cântat acompaniată de pian câteva arii din opere și două cântece românești", menționează sursa citată.

sursa foto: eastcomfort.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Un dar împărătesc. Un vapor străin cu nume românesc!

24 Dec 2022 2866

Factură de 32.000 de euro la gaze pentru Castelul Peleș, dublă față de luna decembrie

08 Feb 2022 1395

ISU Prahova, precizări despre cazul celor doi turiști ucraineni atacați de urs, în zona Castelului Peleș

05 Dec 2021 1571

UPDATE Doi ucrainieni, atacați de urs în zona Castelului Peleș. Care este starea acestora

04 Dec 2021 2057

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2686

#DobrogeaDigitală - „Familia regală a României şi meleagurile călărăşene” Acum 145 de ani se punea piatra de temelie a Castelului Peleș, bijuterie datorată regelui Carol I

10 Aug 2020 3306

Un antreprenor constănţean va deschide în Centrul Vechi din Capitală un hotel de cinci stele

18 Oct 2017 3098

Şi Maria Ligor va fi prezentă, mâine, la Castelul Peleș

09 Aug 2016 2831

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a ajuns la Castelul Peleș

09 Aug 2016 1579

Azi, sicriul cu trupul Reginei Ana va fi adus la Castelul Peleş

09 Aug 2016 2270

Când va ajunge în România sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana

02 Aug 2016 1771

Manifestări la Castelul Peleș dedicate aniversării principesei Margareta

26 Mar 2016 2403

EUROPAfest Summer Edition @ Sinaia Concerte de vara la Castelul Peles 16 – 29 iulie 2015

24 Jun 2015 1592

Ştiaţi că...? Se împlinesc 131 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş (galerie foto)

07 Oct 2014 2489

Ştiaţi că...? Vestitul Castel Peleş...

10 Aug 2014 2804