La început de primăvară Surprize pentru vârstnicii cu venituri mici din Cernavodă (galerie foto)

 
Cu ocazia Mărţişorului, Primăria din Cernavodă a pregătit o surpriză neaşteptată pentru seniori la sala Casei de Cultură, unde au fost invitaţi pentru a primi tradiţionalele tichete valorice, pentru prima dată în acest an.
 
Vârstnicii au fost întâmpinaţi cu urării din partea oficialilor administraţiei locale, iar doamnele au primit flori din partea reprezentanţilor Poliţiei Locale. Surprizele au continuat cu un program artistic oferit de interpreta Angela Mogâlă.
 
Momentul mult aşteptat al zilei a fost înmânarea tichetelor sociale, care, spre surprinderea seniorilor, sunt de două ori mai valoroase decât anul trecut. Dacă în anul 2015, vârstnicii beneficiau de sprijin material în valoare de 50 de lei, anul acesta vor primi de două ori mai mult. Acţiunea se datorează proiectului social „Respect şi sprijin pentru seniorii oraşului nostru” cu tichete sociale în valoare de 100 de lei, iniţiat de către edilul Gheorghe Hânsă, cu privire la majorarea valorii sprijinului material acordat persoanelor vârstnice cu venituri mici.
 
Aleşii locali au hotărât, prin HCL 312/21.12.2015, acordarea de tichete sociale cu o valoare de două ori mai mare decât cea de anul trecut. Peste 1.000 de vârstnici cu venituri de maximum 700 de lei pe lună, dintre care pensionari şi persoane asistate social cu vârste de peste 60 de ani, care au beneficiat, în ultimii doi ani, de ajutoare sociale în valoare de 50 de lei, vor primi anul acesta cinci tichete în plus. Sprijinul material va fi acordat de şase ori pe an, şi anume: în luna februarie (Lăsata de sec), în luna aprilie (Paşti), în luna Iunie (Sfinţii Petru şi Pavel), în luna august (Adormirea Maicii Domnului), 1 octombrie (Ziua internaţională a persoanelor Vârstnice), luna decembrie (Crăciun), iar bonurile valorice vor putea fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, medicamente şi produse sanitare.
 
Beneficiarii care nu şi-au ridicat tichetele în cursul zilei de 1 Martie, se pot deplasa, în următoarea perioadă, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Cernavodă.
 
Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 507

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 416

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2317

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă investește în servicii de proiectare pentru amenajarea unei bretele de legătură în cartierul Prund (DOCUMENT)

12 Apr 2024 646

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1191

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 636

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 588

Cumpărări directe Primăria Cernavodă, din județul Constanța, a bătut palma cu SC Topo Earth SRL, din Gorj!

08 Apr 2024 1148

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a cumpărat ținute de scenă pentru Corul de Cameră I.D. Chirescu. Vezi de la cine (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 729

Licitații Constanța Smart City Development SRL întocmește cu 114.000 de euro proiectul pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Cernavodă (DOCUMENT)

31 Mar 2024 550

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 548

Licitația pentru atribuirea contractului care prevede amenajarea a trei străzi, anulată de Primăria Cernavodă (DOCUMENT)

25 Mar 2024 505

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă cumpără servicii de asistență socială pentru Direcția de Asistență Socială (DOCUMENT)

23 Mar 2024 557

Primăria Cernavodă, județul Constanța lansează licitație pentru modernizarea unui drum public (DOCUMENT)

22 Mar 2024 737

Cumpărări directe Constanța Pași pentru amenajarea unui sistem cu panouri solare la bazinul semiolimpic de la Cernavodă (DOCUMENT)

12 Mar 2024 806