La un pas de a fi măcelărit, din greşeală

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a lui Vasile Dobre, acuzat de tentativă de omor şi violare de domiciliu.

Cei care anchetează cazul spun că în noaptea de 4 noiembrie, în jurul orelor 02.00, bărbatul, după ce a consumat anterior băuturi alcoolice, înarmat cu o secure a pătruns în casa unei persoane din Delta Dunării, prin forţarea uşii de acces. Inculpatul este acuzat că i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri cu muchia şi lama securii în părţile superioare şi inferioare ale corpului, cu intenţia de a-i curma viaţa.

Poliţiştii mai spun că bărbatul a realizat că a greşit apartamentul şi persoana pe care a agresat-o nu este cea căutată. El s-ar fi deplasat, mai apoi, la garsoniera victimei pe care o căuta, aflată în acelaşi bloc, unde înarmat securea, a forţat uşa de acces şi ar fi încercat să-i provoace acesteia leziuni în zona craniană.

Cea de-a doua victimă a reuşit să dezarmeze agresorul şi, la lumina lanternei unei brichete, l-ar fi recunoscut pe acesta ca fiind Vasile Dobre. Deoarece, după comiterea faptelor, autorul a fugit cu o căruţă trasă de doi cai şi s-a ascuns în zona de baltă, s-a solicitat emiterea unui mandat de arestare în lipsă.

În urma examinării medico-legale a victimei, pe corpul acesteia au fost identificate 14 răni, în zona toracică, a coapselor, a membrelor superioare, constând în plăgi tăiate şi zdrobite, cât şi o fractură a antebraţului drept. Leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare un număr de 42-45 zile de îngrijiri medicale.

După ce la data de 27 septembrie s-a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, în lipsă, acesta a fost identificat la scurt timp şi a fost reţinut de organele de poliţie, fiind pus în executare mandatul de arestare preventivă, astfel că urmărirea penală a fost finalizată cu inculpatul în stare de arest.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Act de umanitate Pensionarii din Poarta Albă, județul Constanța, au primit pachete de Paște

06 May 2024 193

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 438

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 524

Firme Constanța Actul constitutiv al societăţii Ekodep SRL a fost actualizat

02 May 2024 297

Cumpărări directe DSVSA Constanța reabilitează două imobile. Anvan Proiectare SRL se va ocupa de proiectare și verificarea tehnică a proiectului (DOCUMENT)

01 May 2024 342

Un hotel din Eforie Nord va fi supraetajat de Soft 92 SRL. Iată răspunsul APM Constanța

30 Apr 2024 469

Proiect Atractiv SRL şi Unique Absolut SRL, absorbite de societatea Security Prevention SRL, controlată de fostul consilier local din Constanța Vasile Roșu

30 Apr 2024 332

Lumea marinarilor Un primar solidar cu Forțele Navale. Vasile Berariu, Boroaia, Omul Anului

29 Apr 2024 869

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 463

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 456

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 586

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 758

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 547

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 874

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 703