Legea ANI se modifică. Incompatibilii pot candida fără griji la orice funcţie publică

 
Modificarea Legii nr. 176/2010 va avea ca efect eliminarea sancțiunilor ce decurg din încãlcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilitãților. Astăzi (26 aprilie), Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãți și validãri din cadrul Senatului a adoptat propunerea legislativã de modificare a art. 25 din Legea nr. 176/2010 (http://goo.gl/rbT4Pw), prin care se stabilește cã persoanele care s-au aflat în stare de incompatibilitate, conflict de interese, sau cu averi nejustificate vor putea ocupa orice altã funcție, cu excepția celei care a generat incidentul de integritate.
 
Prin aceastã modificare legislativã se viciazã considerabil activitatea Agenției Naționale de Integritate prin eliminarea sancțiunilor ce decurg din încãlcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilitãților. Mai mult, modificãrile la Legea nr. 176/2010 vor institui posibilitatea rotirii în funcțiile publice a sute de persoane care intrã sub incidența interdicției de a ocupa o funcție eligibilã pe o perioadã de trei ani, ca urmare a stãrii de incompatibilitate sau de conflict de interese.
 
Spre exemplu, o persoanã care a încãlcat regimul incompatibilitãților în exercitarea calitãții de ales local (e.g. un primar, un consilier local, etc.) ar putea candida pentru un mandat de membru al Parlamentului (e.g. senator).
 
Precizãm cã aceastã modificare se aflã în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014 în care se aratã faptul cã „a accepta interpretarea conform cãreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis sã mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb ocupa orice altã funcție eligibilã, ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea 176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii și aplicabilitãții sancțiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept”.
 
În virtutea acestor precizãri, Agenția Naționalã de Integritate subliniazã faptul cã legislația privind regimul incompatibilitãților are menirea de a sancționa orice abatere în procesul decizional administrativ a cãrei principalã menire este de a asigura protejarea interesului public, însãși rațiunea legiuitorului a fost aceea de a sancționa orice atitudini potrivnice legislației în vigoare, în ideea în care cei care aduc atingere interesului public, sã fie privați de a mai ocupa funcții publice, tocmai pentru a preveni recidiva și situațiile în care interesul public continuã sã nu fie respectat de cãtre cel care a fost declarat în stare de incompatibilitate.
 
Propunerea legislativã afecteazã grav capabilitatea Agenției Naționale de Integritate de a duce la îndeplinire angajamentele asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, angajamente care privesc lupta împotriva corupției instituționale și asigurarea integritãții în exercitarea funcțiilor publice. Atribuțiile Agenției Naționale de Integritate privesc inclusiv  competența  de a adopta decizii cu caracter OBLIGATORIU pe baza cãrora sã poatã fi aplicate sancțiuni descurajatoare, fiind cuprinse în Planul de acțiune - Condiționalitatea 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 1346/2007.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Brigada 9 Mecanizată Mărășești Constanța Au început înscrierile pentru posturile de soldat/gradat profesionist seria a II-2 2024!

08 May 2024 296

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 548

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 297

Profesorul și analistul politico-militar Marian Zidaru - 60 de ani! - Inițiator și coordonator al unui valoros volum de studii - Istorie, geopolitică și spiritualitate românească la Marea Neagră

08 May 2024 353

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 330

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 839

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 May 2024 502

Centrul Militar Zonal Constanța S-a dat startul înscrierilor pentru posturile de soldat profesionist, seria a II-a

07 May 2024 669

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 586

#citeșteDobrogea 9 Mai în istorie – semnificații

07 May 2024 772

Este oficial! Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a intrat în insolvență! Câți bani a primit în ultimii ani de la Primăria Constanța (DOCUMENT)

07 May 2024 502

Cinci ani cu executare pentru un fost paramedic suspectat ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD! S-a fixat primul termen în apel

07 May 2024 361

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 572

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul în care au fost implicate două persoane din județul Constanța

07 May 2024 700

Firme Constanța Carmen Mihaela Ionescu, administrator încă patru ani la Romagro Prod SRL, a familiei Cârstocea

07 May 2024 338