Libertatea.ro Mesaje indecente în clipul de promovare al Staţiunii Mamaia

Aşa cum s-a anunţat încă din urmă cu două luni, videoclipul de promovare a staţiunii Mamaia a fost lansat oficial pe 1 Mai. Prezentat iniţial într-un format comprimat, sub formă de teaser, clipul complet are 16 minute pe parcursul cărora sunt prezentate atât atracţiile turistice ale staţiunii renumite şi ca "Perla Litoralului", cât şi punctele fierbinţi ale staţiunii.
Clipul are un scenariu bine elaborat şi transpune în imagini, pe fundal sonor, povestea unui cuplu care pleacă spre Mamaia, unde urmează să îşi petreacă vacanţa.
Tocmai de aceea, în primele cadre sunt prezentate modalităţile prin care se poate ajunge în staţiune - cu trenul, cu maşina pe autostradă, cu avionul sau pe calea apei.
După ce sunt trecute în revistă posibilităţile de cazare şi de agrement din staţiune, imaginile se mută pe ceea ce înseamnă cu adevărat Mamaia: distracţia.
Funduri sexy intrând sau ieşind din apă, masaj, petreceri la piscină, mult erotism în cea de-a doua parte a clipului de prezentare a staţiunii din nordul Litoralului.
Nu lipsesc din peisaj celebrele cluburi, baldachinele de pe plaje, animatoarele care încing atmosfera printre turişti de la primele ore ale dimineţii, beach voley-ul, kite surf-ul şi alte sporturi pe nisip populare în rândul turiştilor.
Un detaliu a scăpat din atenţia scenaristului şi a regizorului: una dintre tinerele care apare în imagini şi care se distrează de minune pe o terasă de pe plajă poartă ostentativ un tricou cu un mesaj obscen: "Blowjob & Somnic" / "Sex oral & Somnic" este mesajul scris alb pe negru, pe care blonda îl afişează cu mândrie.
Sursa: libertatea.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesaje indecente pe TikTok Fetiță de zece ani, incendiată la Medgidia! Procurorii anunță finalul anchetei

23 Jan 2023 1974

Autobuz RATC de pe ruta 48 vandalizat. Ce măsuri s-au luat (galerie foto)

29 Mar 2017 2542