Lista posibilă a comisarilor europeni

Germania și Belgia vor obține două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, Comerțul și reglementarea Competiției, în timp ce România va primi Politica Regională, potrivit unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noul executiv al UE obținută de agenția Reuters.
 
Marea Britanie va fi responsabilă de Politica Energetică într-o perioadă de tensiuni cu Rusia pe tema crizei din Ucraina, potrivit listei care circulă printre oficialii UE. Franța va conduce portofoliul Economic și al Afacerilor Monetare, arată această lista.
    
Parlamentul European trebuie să aprobe echipa ce va contribui la construcția politicii pentru 500 de milioane de europeni în blocul de 28 de țări, notează Reuters, preluată de Agerpres.
    
Conform Reuters, lista de posturi și comisari este următoarea:
 
Politică Regională — România, Corina Crețu
Politică Externă — Italia, Federica Mogherini
Justiție — Suedia, Cecilia Malmstrom
Transporturi — Cehia, Vera Jourova
Mediu — Danemarca, Margarethe Vestager
Energie și Schimbări Climatice — Marea Britanie, Jonathan Hill
Politici Vamale — Ungaria, Tibor Navracsics
Internet și Cultură — Cipru, Chrystos Stylianides

Migrație, Drepturi și Afaceri Interne — Grecia, Dimitris Avermaopoulos
Agricultură — Irlanda, Phil Hogan
Comerț — Germania, Guenther Oettinger

Piață Internă — Polonia, Elzbieta Biekowska
Cercetare și Inovare — Spania, Miguel Arias Canete
Taxe și Combaterea Fraudelor — Bulgaria, Kristalina Georgieva
Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale — Portugalia, Carlos Moedas
Competiție — Belgia, Marianne Thyssen
Pescuit — Croația, Neven Mimica
Afaceri Economice și Monetare — Franța, Pierre Moscovici
Dezvoltare — Slovacia, Maros Sefcovic
Politica de Vecinătate — Austria, Johannes Hahn
Tineret și Multilingvism — Malta, Karmenu Vella
Sănătate și Siguranță Alimentară — Lituania, Vyentis Andriukaitis.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 668

Constănțeni, vreți să vă vaccinați copiii împotriva COVID-19? Lista oficială a centrelor actualizată la zi

15 Jan 2022 1767

Stiripesurse.ro Raed Arafat își anunță posibila demisie

16 Dec 2014 2921