La Comitetul Executiv Liviu Dragnea şi Rovana Plumb îşi dispută astăzi şefia PSD

Social-democraţii, reuniţi în Comitetul Executiv Naţional al formaţiunii, programat să aibă loc astăzi, la ora 15.00, la sala grupului PSD din Camera Deputaţilor, ar trebui să decidă dacă vor organiza congresul în această toamnă.
Liviu Dragnea este cel care a calificat drept o greşeală retragerea lui Ponta din fruntea partidului şi a contestat decizia de a o desemna pe Rovana Plumb drept succesor, susţinând că interimatul nu este reglementat în statutul formaţiunii, iar pasul în spate făcut de premier lasă un loc gol la vârful PSD. El a pledat pentru tranşarea problemei de către CExN. Ieri, el şi-a anunţat, oficial, candidatura pentru interimatul la şefia partidului, intrând în competiţie directă împotriva preşedintelui Consiliului Naţional, Rovana Plumb, care a condus partidul încă de la plecarea lui Victor Ponta în Turcia, pentru operaţia la genunchi. Cu toate acestea, coordonatorul politic al PSD a susţinut că demersul său nu este îndreptat împotriva premierului Ponta, pe care îl sprijină în continuare, fiind camarazi. El a exlus varianta unui al treilea candidat.
Dragnea a mai spus că, dacă va obţine votul colegilor din CExN, va prezenta un plan concret de acţiuni atât politice, cât şi administrative, insistând că este vorba despre o preluare temporară a atribuţiilor, întrucât funcţia de preşedinte PSD poate fi ocupată doar în urma Congresului. Votul din CExN va fi secret.
Rovana Plumb, preşedinte al Consiliului Naţional, i-a criticat pe colegii care au lansat atacuri prin intermediul presei, pe motiv că aceştia aduc atingere intereselor formaţiunii şi fac jocurile adversarilor politici. Plumb a făcut apel la unitate, în repetate rânduri, precizând că ea ştie să lucreze doar în echipă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSAT ar putea fi obligat să impună zonă de protecție pentru obiective militare

06 May 2024 350

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 558

Organizația Județeană PSD Constanța, prin președinte Felix Stroe, mesaj de Paște

04 May 2024 96

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 721

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 431

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 399

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 724

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 741

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 610

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 482

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 599

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 541

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 640

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 2522

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1344