Lumânări aprinse la locul tragediei Au trecut 40 de zile de la nefericitul eveniment de pe Interioară 3

În locul unde Maria şi Bogdan şi-au pierdut viaţa în urma tragicului accident, au sosit în coloană și claxonând prietenii Mariei și ai lui Bogdan, transmite reporterntv.

Aceştia au comemorat  cele 40 de zile care au trecut de la teribilul accident şi au venit pe strada Interioară 3 din Constanţa pentru a se ruga şi a aprinde lumânări pe care le-au dispus sub forma unei inimi. Alături de tinerii din Techirghiol a fost și mama Mariei, potrivit sursei citate.

Amintim că Matthias Bogdan Niculescu a fost arestat, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea la întreceri neautorizate. Organele de anchetă susţin că Matthias Bogdan Niculescu s-ar fi luat la întrecere, pe strada Interioară 3, alături de Adnan Mahmudi. La un moment dat, maşina condusă de Niculescu a lovit maşina condusă de Dragoş Maftei, iar în urma impactului, a rezultat decesul Mariei Alexandra P., de 14 ani, şi al lui Bogdan Ilie A., de 17 ani, din Techirghiol. Cei doi copii se aflau în maşina condusă de Maftei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Știri Constanța Două autoturisme implicate într-un accident rutier pe strada Interioară 2 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jan 2024 1821

Constanța Accident rutier cu victimă pe strada Interioară

30 Dec 2020 1236

UPDATE. O mașină a ars ca o torță în Constanța. Exact unde acum trei ani a avut loc o dublă tragedie. Atunci, la o liniuță, au murit doi copii (galerie foto)

06 Nov 2017 2852

Tribunalul Constanţa i-a anulat cauţiunea lui Matthias Bogdan Niculescu

24 Sep 2014 4089

Matthias Bogdan Niculescu rămâne în spatele gratiilor

09 Aug 2014 2513

„Îngerii nu mor niciodată, sunt chemaţi să vegheze asupra noastră” La o lună de la tragedia de pe strada Interioară din Constanţa, lacrimile de durere nu au secat

06 Jul 2014 5214

Accident mortal pe strada Interioară 3 Fostul arbitru Matthias Bogdan Niculescu, menţinut în arest

12 Jun 2014 4537

Cercetat pentru tragedia de pe strada Inerioară Matthias-Bogdan Niculescu află astăzi dacă rămâne după gratii

11 Jun 2014 2392

Decedat în accidentul de pe Interioară 3 Ultimul drum al lui Bogdan, presărat cu flori şi lacrimi (galerie foto)

11 Jun 2014 4172

Mesaj sfâşietor postat de preotul Ştefan Popa după înmormântarea Mariei „Raiul are nevoie de eroi“

10 Jun 2014 11856

UPDATE - Lacrimi de durere Bogdan, tânărul decedat în tragedia de pe strada Interioară, condus pe ultimul drum (galerie foto)

10 Jun 2014 3927

UPDATE - Tânără decedată în tragedia de pe strada Interioară Maria Alexandra, condusă pe ultimul drum (galerie foto)

09 Jun 2014 5487

În această noapte Ce a stabilit instanţa, în cazul accidentului de pe strada Interioară, din Constanţa

09 Jun 2014 3181

Fiică de preot Maria Alexandra, decedată în tragedia de pe strada Interioară din Constanţa, condusă mâine pe ultimul drum

08 Jun 2014 14375

Reţinuţi în cazul tragediei de pe strada Interioară din Constanţa Doi tineri, prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă

08 Jun 2014 3559