Lumina Sfântă și Capela ÎngeruluiCum „apare” miracolul Ortodoxiei

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paști la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 — 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care în primele minute nu frige. Lumina este adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului. Lucrurile se petrec după un ritual minuțios respectat. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare — pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare — sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii. 

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoțit — conform tradiției — numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei. După rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese și împarte lumina credincioșilor. 

sursa text: agerpres.ro
sursa foto:
zi-de-zi.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Roxie

20 Apr, 2014 01:20

Lumanarile sunt impregnate cu fosfor si se AUTOAPRIND

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 10 iunie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

10 Jun 2023 1389

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oferit Sfânta Lumină credincioșilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Apr 2023 2728

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, la București

15 Apr 2023 1149

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară. Cum va fi împărţită tuturor parohiilor

15 Apr 2023 1228

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

14 Apr 2023 1297

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim și anul acesta și va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Otopeni"

11 Apr 2023 1144

Calendar-Ortodox 10 iunie - pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina

10 Jun 2022 1312

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

23 Apr 2022 1782

Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim (LIVE VIDEO)

23 Apr 2022 4253

Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Suntem cu adevărat cu Dumnezeu prin această Lumină” (VIDEO)

23 Apr 2022 3597

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

21 Apr 2022 1785

Paște 2022 Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în România sâmbătă seară

18 Apr 2022 1753

Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Sfințire de troiță în județul Constanța

21 Jun 2021 2977

Constanța. Învierea Domnului cu Sfânta Lumina venită din largul mării și cu Ovidiu Lipan Țăndărică la toacă (galerie foto+video)

02 May 2021 5533

Cine aduce astăzi, în Arhiepiscopia Tomisului, Lumina Sfântă

01 May 2021 3115