Mâine în Cupa Mondială 2015 la rugby, Franța va disputa meciul împotriva unei echipe din România

 
În meciului de mâine, naționala de rugby a Franței va întâlni o echipă a României foarte experimentată, din Grupa D a Cupei Mondiale 2015, potrivit Reuters.
 
Astfel, din lotul Stejarilor fac parte jucători aflați la a patra Cupă Mondială, ca Paulică Ion și Dănuț Dumbravă, sau la a cincea, ca Ovidiu Toniță.
 
Înaintea meciului programat de la ora 22.00, pe Stadionul Olimpic din Londra, internaționalul român Mihăiță Lazăr a menționat că mai mulți colegi ai săi cunosc bine echipa Franței, fiindcă evoluează în Hexagon, conform agerpres.ro.
 
„Fiecare jucător din lotul nostru care evoluează în străinătate a progresat”, a afirmat Lazăr.
 
„Eu mă pot adapta mai repede la diferite stiluri de joc. Cred că acolo (în Franța — n. r.) calitatea și competiția sunt mult mai mari, așa că asta mă va ajuta mai ales în acest meci”, a adăugat sportivul legitimat la clubul Castres.
 
Echipa Franței va începe jocul mâine cu 13 nume noi față de victoria de sâmbătă cu Italia (32-10).
 
În acest mod mai mulți jucători au șansa de a-l impresiona pe selecționerul Philippe Saint-Andre. Chiar dacă decizia pare riscantă, tehnicianul a ales să meargă pe cartea prospețimii, în condițiile în care România este la primul meci la Mondial.
 
Mâine, echipele vor arăta astfel:
 

Franța: Vincent Debaty, Dimitri Szarzewski (căpitan), Uini Atonio, Bernard Le Roux, Alexandre Flanquart, Yannick Nyanga, Fulgence Ouedraogo, Louis Picamoles, Morgan Parra, Remi Tales, Noa Nakaitaci, Wesley Fofana, Gael Fickou, Sofiane Guitoune, Brice Dulin.
Rezerve: Benjamin Kayser, Eddy Ben Arous, Nicolas Mas, Yoann Maestri, Damien Chouly, Rory Kockott, Frederic Michalak, Mathieu Bastareaud.
 

România: Mihăiță Lazăr, Otar Turașvili, Paulică Ion, Valentin Popârlan, Johannes van Heerden, Valentin Ursache, Viorel Lucaci, Mihai Macovei (căpitan); Florin Surugiu, Dănuț Dumbravă, Adrian Apostol, Florin Vlaicu, Paula Kinikinilau, Mădălin Lemnaru, Cătălin Fercu.
Rezerve: Andrei Rădoi, Andrei Ursache, Horațiu Pungea, Ovidiu Toniță, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Ionuț Botezatu, Csaba Gal.




Sursa foto: wallpaperart.altervista.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 473

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 536

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 475

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 573

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 687

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 567

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 1033

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 872

CSM Constanța rugby Echipa Under-20 i-a administrat liderului prima înfrângere și va juca semifinala pe teren propriu (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 642

Rugby CSM Constanța, debut cu o victorie categorică în Divizia Națională de Seniori 2024 (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 860

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 952

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 674

Kaufland România aduce Caravana A.C.C.E.S. în Constanța

05 Apr 2024 547

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, victorie categorică la Iași

01 Apr 2024 534

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 653