Viceprimarul Pieptea „Mandatul edilului Oprescu se suspendă dacă se decide arestarea preventivă”

 
Mandatul edilului general al Capitalei, Sorin Oprescu, se suspendă dacă se decide arestarea preventivă, a declarat astăzi viceprimarul Bucureștiului Cornel Pieptea, potrivit Agerpres.

„Primarul general Sorin Oprescu a fost reținut pentru 24 de ore, urmează ca după aceste 24 de ore justiția să ia o decizie. Justiția trebuie lăsată să își urmeze cursul independent. În cazul în care primarul va fi eliberat și își va putea exercita sarcinile de serviciu va reveni la Primărie.

În cazul în care se va decide continuare prin arest preventiv conform Legii nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, mandatul primarului se suspendă", a spus Cornel Pieptea.

Potrivit acestuia, acest act administrativ este emis de prefectul Municipiului București. "Ulterior Consiliul General va alege dintre cei doi viceprimari existenți în momentul de față un viceprimar care să preia toate atribuțiile primarului general.

Dacă decizia va fi aceea de a fi eliberat și practic primarul este considerat nevinovat, el va reveni și va ocupa funcția pe care o are în momentul de față", a precizat viceprimarul Capitalei.

În opinia sa, Sorin Oprescu nu mai are legitimitatea pentru a ocupa aceasta funcția de edil general al Capitalei. "Cred că odată primarul general reținut pentru 24 de ore acesta nu mai are legitimitatea pentru a ocupa această funcție reprezentativă pentru București și nu mai are forța necesară pentru a realiza și conduce o primărie atât de mare.

Să nu uităm că Primăria Municipiului București, care are un buget de aproape 1 miliard de euro, deservește 2 milioane de locuitori", a adăugat Pieptea.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești proaste pentru Sorin Oprescu! Ce au decis magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

01 Feb 2023 4546

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare. Ce a decis Curtea de Apel București

09 Dec 2022 2522

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 decembrie 2022

06 Dec 2022 1625

Directorul general al ANP Bolile de care suferă fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc

25 Jul 2022 1389

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu va fi extrădat din Grecia

21 Jul 2022 1424

Decizie surprinzătoare a magistraților din Grecia în cazul fostului primar al capitalei, Sorin Oprescu

31 May 2022 1629

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în arest în Grecia

18 May 2022 1383

IGPR confirmă oficial că Sorin Oprescu a fost prins în Grecia!

17 May 2022 1363

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu reținut de autoritățile din Grecia

17 May 2022 1526

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, dat în urmărire de Poliția Română

13 May 2022 1490

Surse Sorin Oprescu a plecat din țară prin Vama Giurgiu, acum două săptămâni. Poliția nu l-a găsit acasă

13 May 2022 1762

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită

13 May 2022 1618

Decizia nu este definitivă Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare

13 May 2019 1846

Incident la procesul lui Sorin Oprescu. Judecătoarea va sesiza Parchetul

28 Sep 2016 2989

Oprescu cere să poată opera și în alte orașe

22 Jun 2016 2097