Manifestări dedicate Zilei Internaționale a Mării Negre

Sâmbătă, 27 octombrie a.c, începând cu ora 10.00, la Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța, din b-dul Mamaia nr. 225, au loc manifestări dedicate Zilei Internaționale a Mării Negre. Manifestarea va debuta cu exemplificarea unui antrenament cu delfinii, va continua cu vizitarea Microrezervației și se va încheia în Sala de Conferințe, cu scurte prezentări. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Centrul Internațional pentru
Știinte ale Naturii din cadrul Asociației Balcanice de Mediu (Balkan Environmental Association - B.EN.A.) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" Constanța.

Data de 31 octombrie a fost desemnată „Ziua Internațională a Mării Negre" în anul 1996, când toate cele șase țări riverane (Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusa, Turcia și Ucraina) au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre împotriva Poluării. Astfel, în fiecare an, la 31 octombrie, este serbată cea
mai izolată mare a lumii. Prin poziția sa, Marea Neagră este o mare tipic continentală, supusă unor presiuni care de cele mai multe ori sunt cauzate de factorul uman (poluare, supraexploatarea resurselor, turism etc.).

De aceea, găsirea de soluții pentru elimininarea acestor presiuni și restaurarea mediului marin este
imperativă, iar una dintre ele este reprezentată de crearea de arii marine protejate. Acestea sunt spații în care activitățile antropice sunt restricționate într-o anumită măsură, cu scopul de a conserva natura. Este important, însă, ca aceste arii protejate să nu fie simple oaze disparate, ci să funcționeze ca un întreg. Proiectul FP-7 CoCoNet (Rețele inter-costiere de
arii marine protejate), în care INCDM „Grigore Antipa" este partener, își propune tocmai să interconecteze ariile marine protejate individuale, prin practici de management coerente, și să promoveze educația și cooperarea între diferitele administrații și oamenii care acționează și trăiesc în cadrul
acestor zone. La litoralul românesc există o singură rezervație marină - Acvatoriul Litoral Marin Vama Veche - 2 Mai (declarată și arie specială de conservare în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000, ROSCI0269), aflată în custodia
INCDM „Grigore Antipa". Activitățile desfășurate aici de custode, alături de Asociația Balcanică de Mediu, au fost și sunt menite să crească gradul de conștientizare a publicului larg în ceea ce privește viitorul Mării
Negre, precum și pericolele care pândesc ecosistemul costier. Tinerii au fost mereu implicați în acest
demers și, în acest sens, în anul 2007, a fost înființat clubul ecologist Junior Ranger. Membrii Clubului, elevi de
gimnaziu la Școala cu clasele I-VIII din 2 Mai, vor prezenta cu această ocazie
aspecte din activitatea lor dedicată protejării mediului Mării Negre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 269

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 313

Alegeri electorale 2024 Christian Gigi Chiru, după respingerea candidaturii - „Rămân în spațiul public ca un vajnic susținător al valorilor Dobrogene”

03 May 2024 365

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 298

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 247

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 271

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

03 May 2024 314

Horoscop pentru vineri, 3 mai 2024. Se întrezăresc cheltuieli necesare traiului zilnic pentru una dintre zodii

03 May 2024 446

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 289

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

03 May 2024 909

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 605

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 465

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 452

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 362

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vioricăi Utu, inspector superior la Comuna Amzacea (DOCUMENTE)

02 May 2024 308