Membru al mafiei napolitane Camorra, prins de Crima Organizată

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate l-au depistat, în municipiul Oradea, pe Scaglione Cosimo, de 39 de ani, cetăţean italian, dat în urmărire internaţională de autorităţile din ţara de origine. În urma schimbului de informaţii prin intermediul ofiţerilor de legătură român şi italian şi a verificării în Sistemul Informatic Schengen, a rezultat faptul că bărbatul, suspectat de apartenenţă la o organizaţie criminală, era dat în urmărire internaţională întrucât fusese condamnat la 14 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tăinuire şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta urmează a fi prezentat instanţei de judecată pentru confirmarea mandatului, în vederea predării către Italia. Potrivit Realitatea, individul este membru al cunoscutei grupări infracţionale 'Ndrangheta, care activează în Italia, grupare cunoscută ca fiind controlată de mafia napolitană Camorra despre care jurnaliştii publicaţiei italiene „Lespresso” au spus că se foloseşte de Portul Constanţa pentru a putea descărca în ţara noastră cantităţi industriale de deşeuri, deşi aceste gunoaie sunt destinate către alte ţări.     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța, lovitură de maestru în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional! Cum au fost prinși principalii suspecți (VIDEO)

30 Nov 2022 3555

O româncă e acuzată în Italia că şi-a ucis soţul, traficant de droguri

09 Jun 2020 2341

Italia. Un lider al mafiei a dat foc unei case în care locuiau români, deranjat de zgomot

22 Mar 2018 1943