Mesajul lui “Celentano” de ziua României care a emoţionat o ţară întreagă! (video)



Poezia carismaticului Celentano din serialul Las Fierbinţi,  recitată de Ziua Naţională a emoţionat o ţară întreagă. Versurile lui au reuşit să-i atingă puternic pe oameni şi stârnit reacții neașteptate, evident pozitive. Versurile au fost compuse chiar de actorul care îl interpretează.
 
Iată cum sună versurile compuse de Adrian Văncică:
Românie, țara mea, astăzi este ziua ta! La mulți ani!
Să fii frumoasă, îmi pun sufletul pe masă
La mulți ani cu sănătate, ți le zic cu drag pe toate
Eu n-am flori, tu n-ai bomboane, ai oameni prin tomberoane
Ce-ai fost și ce-ai ajuns, că d-au veselia-n plâns!
Nu zic vorbe într-o doară, nu e românaș în țară să n-aibă un văr, un frate
La muncă-nstrăinătate.
Facem alte țări frumoase, construim la alții case
Cât le îngrijim bătrânii, pe aici ne mănâncă câinii.
Românii își lasă copii acasă,
Să pună o pâine pe masă.

Și-i văd o lună pe vară, atunci când se-ntorc în țară.
Drumul ăsta nu-i ușor, te usuci încet, de dor.
Anglia, Italia, cei mai mulți în Spania.

Ne-a bătut Albania, că nici fotbal nu mai știm
Peste minge noi sărim, de ea zici că aproape fugim.
Vai de tine, vai de noi.
Asta e, ăștia suntem. 
Noi la supărare bem.
Europa ne cam ține la perete, avem servicii mult, mult prea secrete.
Deși nu-s autostrăzi, la permise-s cozi de cozi.
Mulți se chinuie de foame, avem mai puține mame.
De pădure ce să spun? Că pădurea zici că-i drum.
Școala e pe arătură, se face pe scurtătură.
Gimnastică nu mai avem, aia e! Atât putem.
Nu mai face nimeni bârna, nu mai strigă nimeni sârma.
Sănătatea nu-ți mai spun, moare pacientu-n drum.
Doctorii, precum se știe, sunt plecați în pribegie.
Cei ce fură milioane au costume și sutane.
De-ai trecut prin pușcărie, nu-i rușine! E mândrie.
Vai de tine, vai de noi. 
Asta e, ăștia suntem.
Noi la supărare bem.
Românie, țara mea, astăzi este ziua ta și în loc de o urare
Din piepuțul meu de dac am să string în gura mare
Iartă-mă că nu mai fac
Nu-i mai las să te mai fure
Nu-i mai las să te înjure.
Nu-i mai las să-și bată joc
Și de-o fi, îi trec prin foc.
Și sper că în a mea viață să te văd în față pe harta lumii
La-mpărțeală cu jupânii. 
Asta e, ăștia suntem
Noi la bucurie bem. 
Și-ți mai spun, nu mă feresc.
Românie, te iubesc!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul lui Adrian Văncică, Celentano, din Las Fierbinți, la 10 ani de la prima difuzare a serialului

01 Mar 2022 1917

Celentano Gino a demisionat din funcția de director general al E-Distribuție Dobrogea SA

24 Apr 2021 1532

Știați că...? Actorul Adrian Văncică, cunoscut ca Celentano din Las Fierbinți, împlinește astăzi 44 de ani

18 Mar 2021 1408

Las Fierbinți, pe litoral? Celentano și soțul Dalidei își mută firma în Costinești

23 Jul 2020 3618

Gino Celentano, noul director general al E-Distribuţie Dobrogea SA

27 Jul 2019 2273

”Băi panaramelor care sunteți deputați și senatori” Revolta lui Celentano din Las Fierbinți. De ce s-a supărat pe politicieni

25 Feb 2018 9677

Ştiaţi că...? Adriano Celentano împlineşte, astăzi, 77 de ani (video)

06 Jan 2015 4186

Revista presei locale

23 Aug 2014 2038