Mircea Titus Dobre, candidatul USL în Colegiul 7, prezent la o acţiune de împădurire

a_mazare_si_mircea_dobre_la_valu.jpg

Mircea Titus Dobre, candidatul USL Constanţa la un mandat de deputat în Colegiul 7, a participat, ieri, la un dublu eveniment în comuna Valu lui Traian. Oaspete al primarului comunei constănţene, Florin Mitroi, social democratul Dobre a fost prezent la o acţiune de împădurire cuprinsă în "Programul de plantare a perdelelor forestiere" şi la montarea solariilor pentru legumicultură din cadrul programului "Consumaţi produse româneşti".

Startul programului de împădurire s-a dat în faţa Primăriei Valu lui Traian şi este vorba despre o suprafaţă de 30,7 hectare, pusă la dispoziţie de administraţia locală.

În contextul evenimentului, Mircea Titus Dobre a declarat: "De doi ani încoace există dovezi că programul CJC funcţionează. Ştim care sunt problemele, ştim care sunt soluţiile şi din acest motiv CJC a plantat în ultima vreme zece milioane de puieţi de salcâm şi vom continua. Programul este foarte important ştiind că zonele cele mai afectate de deşertificare sunt cele de sud şi sud-est", a explicat candidatul USL în Colegiul 7, aşa cum se arată într-un comunicat de presă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Hotelul Dunărea, deținut de fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, a fost vândut. Iată cine este noul proprietar

10 May 2024 673

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 mai 2024

10 May 2024 285

Popovici Dorin-Mircea, aduce la cunoştinţă că vor începe lucrările de construcţii pentru imobilul teren şi/sau construcţii în localitatea Topraisar, str. Școlii, nr. 27

10 May 2024 256

Judecătoriile Medgidia și Mangalia Magistrații Laura Sărac-Aldea și Florentin Mircea Panait, programați la testarea scrisă în cadrul concursului pentru funcțiile de conducere

09 May 2024 344

Cumpărări directe Constanța ASF Asociația Puzzle Cultural din București organizează cu 34.000 de euro Zilele Comunei Mircea Vodă 2024! Când are loc evenimentul (DOCUMENTE)

08 May 2024 457

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 672

Firme din Constanța Fostul deputat și ministru al Turismului Mircea-Titus Dobre s-a retras din MG Tour SRL

02 May 2024 592

Firme Constanța Actul constitutiv al societăţii Ekodep SRL a fost actualizat

02 May 2024 314

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 738

Academia Navală achiziționează servicii de asigurare pentru voiajul Navei Școală „Mircea“ din anul 2024! Iată de la cine

01 May 2024 480

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 583

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1532

Lumea marinarilor Ispitele Americii Latine. Cadeții nu cedează!

30 Apr 2024 542

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2283

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 491