Monica Macovei “Aceste partide lucrează împreună de peste 20 de ani, mint românii și fură din buzunarul oamenilor”

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Baia Mare, că toți politicienii români au furat în ultimii ani din banul public, iar Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o instituție care lucrează pentru diminua acest fenomen.

"Practic, sunt toți la fel, aceste partide lucrează împreună de peste 20 de ani, fură, mint românii și foarte important fură din buzunarul oamenilor, iar oamenii trebuie să înțeleagă că toate aceste infracțiuni sunt din buzunarul lor din pensia lor, salariul lor, din ce s-ar investi în drumuri, din ce s-ar investi în învățământ. Chestiunea cu e dosar politic, declarațiile pe care le fac toți politicienii din 2005 de când am creat DNA, e foarte clar că e o minciună și o apărare care nu mai ține și nu mai e luată în serios. (...) Când l-am auzit pe Ponta acum două zile că familia lui e hărțuită dacă cumnatul lui a fost reținut pentru fraudă cu fonduri europene sau sub această acuzație; lumea își face treaba, DNA își face treaba, judecătorii dacă dau mandat de arestare sau arest la domiciliu sau penitenciar sau supraveghere și control judiciar, condamnare (...) înseamnă că au probe. Deci, nu vorbim de acuzații false", a afirmat Monica Macoveim conform Agerpres.

Europarlamentarul a criticat atitudinea Senatului care a respins ridicarea imunității parlamentare a lui Varujan Vosganian și consideră că acest gen de comportament politic îndepărtează România de intrarea în spațiul Schengen.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.