O angajată studentă din Constanţa, premiata cu o bursă McDonald’s

McDonald’s România susține educația angajaților săi prin acordarea a 40 de burse de merit în valoare totală de 80.000 de lei. Aflat deja la a IX-a ediție, programul Bursele McDonald’s sprijină tinerii aflați la început de carieră cu rezultate deosebite atât la învățătură, cât și la locul de muncă.

„De aproape 20 de ani McDonald’s a fost alături de tinerii din România. Fie că am fost primul lor angajator, i-am susținut prin burse sau le-am oferit șansa unei cariere. Încurajăm constant colaborarea, inițiativa și ambiția, iar Bursele McDonald’s răsplătesc de nouă ani exact aceste calități. Suntem mândri să-i susținem pe cei 40 de angajați în drumul lor spre o carieră strălucită și ne bucurăm de fiecare dată când avem șansa să cunoaștem oameni dedicați, perseverenți și cu vise extrem de îndrăznețe”, a declarat Daniel Boaje, Director General McDonald’s România.

Cei 40 de câştigători din acest an, număr record din ultimii nouă ani, au fost desemnaţi pe baza unui proces de selecţie desfăşurat în perioada 23 februarie – 6 martie 2015. Pentru a fi eligibil, candidatul trebuia să fi obţinut cel puţin media opt de absolvire a anului universitar precedent sau cel puţin nota 8 la admitere, în cazul studenţilor din primul an. De asemenea, au fost luate în considerare recomandările profesorilor şi performanţa la locul de muncă. Olariu Magdalena este angajata studentă premiată din Constanţa.

Ceremonia de decernare a burselor s-a desfăşurat în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti în prezenţa managementului companiei, a părinţilor angajaţilor şi a profesorilor care au sprijinit studenţii pe parcursul anului școlar. Daniel Boaje, Directorul General McDonald’s România a înmânat fiecărui câştigător un cec în valoare de 2.000 lei, pentru a recompensa și recunoaște eforturile şi determinarea angajaţilor studenţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.