O gravidă a fost găsită moartă într-un autobuz

O tânără de 26 de ani, gravidă în luna a șasea, a fost găsită moartă, astăzi, într-un autobuz. În momentul în care autobuzul a ajuns în Autogara Bacău și călătorii au coborât, șoferul mijlocului de transport în comun a observat că tânăra nu se ridică de pe scaun.
El a declarat că a crezut, în prima fază, că femeia a adormit pe scaun motiv pentru care a mers spre ea pentru a o trezi, și abia atunci a constatat că este moartă, alertând autoritățile la numărul de urgență 112.
Echipajul medical al ambulanței deplasată în autogara din Bacău a confirmat decesul tinerei. La o primă examinare a trupului femeii, s-a constatat că este însărcinată în cinci-șase luni și are urme de o operație recentă în zona dreaptă a toracelui. Deocamdată, nu se cunosc cauzele decesului, urmând ca acestea să fie stabilite în urma anchetei declanșată în acest caz.
Potrivit primelor informații oferite de polițiștii din Bacău, femeia s-a urcat în autobuz în localitatea Horgești, situată la aproximativ 20 de kilometri de Bacău, pentru a ajunge cel mai probabil în oraș, însă, în drum spre destinație, a murit, fără ca vreo persoană din autobuz să sesizeze acest lucru. Tânăra nu era însoțită, trupul acesteia fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Bacău pentru efectuarea autopsiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.