O grupare specializată în trafic de droguri, destructurată de polițiști și procurorii DIICOT

O grupare infracțională specializată în trafic de droguri de risc a fost destructurată de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timiș și procurorii DIICOT, potrivit IGPR.
 
„La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, sprijiniţi de cei din cadrul  B.C.C.O Cluj - Napoca – S.C.C.O Maramureş, sub coordonarea  procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Timiş şi Maramureş, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române”, precizează IGPR.
 
Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că cei trei membri ai grupării infracționale ar fi aprovizionat și intermediat tranzacții de canabis, amfetamină, timbre LSD și comprimate ecstasy consumatorilor din Timișoara, în special în zona complexului studențesc. Membrii grupării s-ar fi folosit de intermediari din rândul studenților pentru a distribui drogurile pe stradă, conform sursei citate.
 
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. 

Sursa foto: cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 215

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 511

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 666

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 735

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 617

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 367

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 358

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 345

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 448

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 472

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 567

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 638

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 499

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 402

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 701