25 Jul, 2014 16:04
2545
Cosmin BELE
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Alexandru Lăzărescu, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen. cu aplic. art.5 C.pen, transmite Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 20 iulie 2014, în jurul orelor 03:00, în timp ce inculpatul se afla pe terasa localului „Casa Dobrogeană” din Satul de Vacanţă Constanţa, pe fondul unei stări conflictuale spontane, a participat la o încăierare soldată cu vătămarea gravă a persoanei vătămate George Burcea, pe care a înjunghiat-o în zona abdominală cu un cuţit, cauzându-i o plagă ce i-a pus viaţa în pericol.
Reamintim faptul că Alexandru Lăzărescu este cercetat sun control judiciar.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: