25 Dec, 2011 14:31
1309
Sărbătoarea Crăciunului este, aşa cum ne arată Evangheliile, Sărbătoarea Darurilor, a afirmat, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cuvântul rostit, în Catedrala patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului.
El a amintit că în cântările bisericeşti se spune că la darul lui Dumnezeu, arătat în Fiul Său făcut om pentru mântuirea oamenilor, se răspunde cu daruri.
"Dumnezeu ne dăruieşte pe Fiul Său ca să ne mântuiască şi să ne dăruiască viaţă veşnică, iar noi ca răspuns aducem lui Dumnezeu prin rugăciune, prin tot ceea ce facem frumos în Biserică şi prin darurile oferite celor săraci, celor fără de adăpost, celor bătrâni", a spus Întâistătătorul BOR, în predica rostită după Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, oficiată la marele praznic al Naşterii Domnului Iisus Hristos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.
Făcând referire la iubirea părintească şi la smerenia deosebită a Mântuitorului, Patriarhul a explicat de ce Dumnezeu când vine în lume nu vine sub forma unui bărbat de 30 de ani, ci mai întâi El este prunc, "pentru că dacă nu ar fi fost copil Iisus Hristos nu ar fi putut vorbi mai târziu oamenilor despre iubirea părintească a Tatălui Ceresc".
"Cine n-a fost copil nu cunoaşte iubirea părintească şi cine n-are iubire părintească nu poate fi om deplin. Trebuie să avem iubire părintească, chiar dacă nu avem copii după trup. Trebuie să iubim copiii, chiar dacă nu sunt copiii noştri după trup", a spus înaltul ierarh ortodox, menţionând că "dreptul Iosif nu este tatăl după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru că El s-a născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, dar este tatăl adoptiv, tatăl protector, tată care iubeşte Copilul ca acest Copil să aibă iubire deplină şi de la mamă şi de la tată".
"Prin aceasta vedem că un copil creşte cu adevărat ca om numai dacă acesta creşte în iubire. (...) Dumnezeu Copilul Cel Care ţine Universul Se lasă purtat în braţe de mama Sa, Se lasă îmbrăcat cu scutece Cel Care îmbracă cerul cu nori, Cel Care Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină; din pântecele Fecioarei, spune Fericitul Augustin, conduce toată lumea, toţi aştrii, toate galaxiile, dar Se smereşte atât de mult încât Se arată ca un Copil care depinde în exclusivitate de iubirea şi ajutorul celor din jur", a afirmat Patriarhul BOR.
În opinia sa, "gândim cu multă evlavie la taina familiei, a copiilor" pentru că "binecuvântarea familiei se vede mai întâi prin faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut copil, se vede şi prin faptul că a fi mamă înseamnă a aduce pe lume oameni care sunt chemaţi să trăiască veşnic în iubirea cerească a Preasfintei Treimi".
Preafericitul Părinte a îndemnat, în cuvântul său, să aducem bucurie celor mai puţin fericiţi şi să aducem comuniune acolo unde aceasta lipseşte.
"Dumnezeu ne dăruieşte pe Fiul Său ca să ne mântuiască şi să ne dăruiască viaţă veşnică, iar noi ca răspuns aducem darul său prin rugăciune, prin tot ceea ce facem frumos în Biserică şi prin darurile oferite celor săraci, celor fără de adăpost, celor bătrâni. (...) Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne gândim la copilăria noastră, la părinţii noştri care ne-au născut, la toţi cei care ne-au fost ca şi părinţi şi ne-au ajutat duhovniceşte şi material şi să vizităm în aceste zile familiile cu mulţi copii şi să aducem bucuria Crăciunului în casele în care este puţină bucurie, în care este puţină comuniune şi în care este puţină nădejde", a spus Patriarhul.
De asemenea, în cuvântul său de învăţătură, Întâistătătorul BOR a desluşit înţelesurile duhovniceşti din Evangheliile după Matei şi Luca referitoare la venirea lui Iisus Hristos în Lume, prin care Dumnezeu şi-a arătat profunzimea lucrării sale sfinte.
Sursa: http://www.agerpres.ro/
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: