Patru focuri de armă pentru a prinde doi hoţi de cablu telefonic

Un poliţist din cadrul Postului de poliţie Tortoman, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a surprins în această dimineaţă două persoane care sustrăseseră cablu telefonic, şi care la observarea agentului de poliţie au încercat să fugă. După efectuarea somării verbale, în vedrea determinării celor doi suspecţi să se oprească, care nu a avut rezultatul scontat, poliţistul a efectuat patru focuri de avertisment, cu arma din dotare în plan vertical, reuşind imobilizarea acestora, făra ca niciunul dintre ei să fie rănit şi fără a fi provocate pagube materiale. Cu ocazia investigării locului faptei poliţiştii au identificat 100 metri de cablu aparţinând unei societăţi comerciale, secţionat de pe interfaţa a doi stâlpi amplasaţi pe raza localităţii Tortoman, la ieşirea spre Medgidia, şi o foarfecă tip „gură de lup”. Cei doi suspecţi, Gheorghe Istode, de 22 de ani şi Adrian Mărgean, de 20 de ani, ambii din Tortoman, au fost reţinuţi de poliţişti, urmând a fi prezentaţi la Parchetul şi Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Continuă lucrările de reabilitare şi modernizare a iluminatului public din Constanța (galerie foto)

16 Feb 2016 2224