UPDATE - Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în cursul anului 2014, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie.

În cursul zilei de 24 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în localităţi din judeţul Bistriţa Năsăud şi în municipiul Bistriţa, între care trei sedii ale unor instituţii, restul fiind sedii de societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

UPDATE, ora 11.32
Potrivit Mediafax, percheziţiile au loc  la sediul Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, surse din cadrul instituţiei spunând că ar fi verificate birourile inspectorului şef, al adjunctului şi al şefului Poliţiei Rutiere din judeţ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Zeci de percheziții într-un dosar de corupție și spălare de bani

26 Nov 2020 1662

DNA Descinderi la Bistriţa. Vizată, şi Direcţia Silvică

14 May 2015 1481