Pescuit ilegal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat şapte cetăţeni români care deţineau şi transportau un dispozitiv artizanal de pescuit electric, respectiv utilizau plase de pescuit pentru care nu erau autorizaţi. În data de 08.06.2012, în jurul orei 13.00, în zona de responsabilitate a SPF Cernavodă a fost desfăşurată o acţiune a Gărzii de Coastă în cooperare cu reprezentanţi ai Căpităniei Cernavodă, în urma căreia a fost verificată o ambarcaţiune cu motor care naviga legată de un împingător sub pavilion România. În respectiva ambarcaţiune se aflau C.T., de 37 de ani, şi M.A., de 22 de ani, domiciliaţi în localitatea Cernavodă, care deţineau un dispozitiv electric artizanal format dintr-un acumulator de 12 V şi un cablu în lungime de 66 metri. Cele două persoane au declarat faptul că intenţionau să folosească dispozitivul improvizat la activităţi de pescuit pe fluviul Dunărea. Două zile mai târziu, în intervalul orar 03.45 – 10.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe fluviul Dunărea, în apropierea localităţilor Cernavodă şi Hârşova, unde au verificat două ambarcaţiuni pescăreşti în care se aflau R.G., de 52 de ani, domiciliat în localitatea Feteşti, M.I., de 43 de ani, şi G.V., de 25 de ani, domiciliaţi în localitatea Maltezi din judeţul Ialomiţa, care desfăşurau activităţi de pescuit. În urma controlului au fost descoperite 8 plase de pescuit din aţă şi cantitatea de 14 kilograme peşte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 717

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1229

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 351

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 363

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1766

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 655

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1001

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 957

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 674

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1543

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 553