Peste 25.500 de angajați MAI la datorie de Ziua Națională a României

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, peste 25.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa pentru ca manifestările publice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României să se desfășoare în condiții de liniște și siguranță. 

La data de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ, vor fi organizate ceremonii și parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.

Pentru ca aceste manifestări să se desfășoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică, în întreaga țară, vor fi la datorie aproape 10.000 de poliţişti.

De asemenea, peste 5.000 de jandarmi, cu 500 de mijloace tehnice, vor asigura măsurile de ordine publică în contextul sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie.

3.000 de polițiști de frontieră vor veghea la frontiera de stat a României, iar intervențiile în situații de urgență vor fi asigurate de peste 7.600 de pompieri.

Piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să desfășoare, în cooperare cu S.M.U.R.D., misiuni medicale de urgență, precum și să acorde sprijin aerian structurilor operative.

Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a României, 600 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, cu 100 de mijloace tehnice, vor participa la parada militară organizată în municipiul Bucureşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi serbăm Ziua Tineretului – Vezi mesajul lui Marcel Ciolacu

02 May 2024 498

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2165

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 742

Primăria Cumpăna, județul Constanța Mesajul transmis de Ziua Națională a României

01 Dec 2023 1055

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu Mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 828

Editorial Unitate, mândrie și aspirații- Sărbătorind Ziua Națională a României

01 Dec 2023 991

IPJ Constanța „La mulți ani de Ziua Națională a României!”. Iată cum au defilat polițiștii în această zi de sărbătoare (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 951

LIVE Text Spectacol la Constanța de Ziua Națională susținut de Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale (Galerie FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1369

LIVE VIDEO ​Ziua Națională a României, sărbătorită în mod inedit la Constanța (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1131

Comandantul flotei, contraamiral Cornel Eugen Cojocaru, despre nava antimină care va ajunge înainte de Crăciun la Constanța (VIDEO)

01 Dec 2023 1382

Google sărbătorește Ziua Națională a României cu un doodle special

01 Dec 2023 1903

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 745

Ziua Națională a României, marcată la Constanța. Prefectul Coșa a transmis un mesaj manifest (VIDEO)

01 Dec 2023 1046

Imaginea zilei Constanța Unitatea și devotamentul într-o singură imagine- polițist însoțit de fiica sa la parada de 1 Decembrie (FOTO)

01 Dec 2023 1846

Sportul din Constanța, mesaje de Ziua Națională a României. „Oriunde, tot timpul, cu tricolorul, mândri!“ (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 1035