PF Daniel ii indeamna pe romani sa uneasca libertatea cu responsabilitatea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, evidenţiază în pastorala de Crăciun semnificaţia naşterii lui Iisus pentru omenire şi adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun, interpretat drept simbol al iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, şi nu al consumismului.

'Locul unde Se naşte Mântuitorul, modul în care El Se naşte, felul în care El este primit de unii oameni şi respins de alţii, modul în care magii vin de la Răsărit călăuziţi de o stea şi se închină Pruncului Iisus, darurile pe care ei le oferă, totul are un înţeles duhovnicesc profund şi ne descoperă lumina cunoştinţei, adică lumina mântuirii şi a sfinţirii noastre în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor', spune patriarhul Daniel.

El arată că darurile aduse de magi au şi ele multe înţelesuri. Astfel, aurul este simbol împărătesc, semn al demnităţii împărăteşti. Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El însuşi jertfă şi jertfitor, iar smirna semnifică faptul că Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea şi viaţa veşnică.

Referindu-se la tradiţia cadourilor aduse de Moş Crăciun, înaltul ierarh subliniază că înţelesul personajul se află în iubirea părintească al lui Dumnezeu, şi nu în consumism.

'În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii' - se arată în mesajul patriarhului.

Înaltul ierarh spune că, potrivit tradiţiei, Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată - de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică, în mod simbolic, el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor.

'Însă Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume, el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească', susţine patriarhul Daniel.

Prin aceasta, spune înaltul ierarh, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii.

El îi îndeamnă pe români să cultive darul unităţii naţionale şi al păcii între oameni, să fie harnici şi milostivi, să unească libertatea cu responsabilitatea, pentru a săvârşi binele în jurul nostru.

'Să nu îi uităm în rugăciunile noastre nici pe românii din afara hotarelor României, care se bucură când simt preţuirea şi dragostea noastră, a tuturor celor din ţară', mai spune patriarhul.

Cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou, patriarhul Daniel le adresează tuturor 'calde şi părinteşti doriri de pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună'.

AGERPRES


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Astăzi, 6 noiembrie, sărbătorim un mare sfânt. Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

06 Nov 2023 967

Calendar-Ortodox 28 august - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

28 Aug 2023 791

Calendar-Ortodox. 28 august - pomenirea Preacuviosului Părinte Moise Arapul Etiopianul

28 Aug 2022 1251

Mesaje de 1 iunie 2022. Cele mai frumoase urări de Ziua Copilului

31 May 2022 1894

Aventura engleză în Dobrogea (1856-1882) Construirea căii ferate Constanţa-Cernavoda şi preluarea portului. Partea a VII-a. Oraşul Kiustenge, o comunitate fără pastor şi execuţiile din piaţa publică

28 Jan 2019 3769

CN APM, discuţii despre relansarea turismului de croazieră la scară mare în Portul Constanţa

05 Jun 2018 2449

Caz șocant în județul Alba. Un copil de 5 ani ar fi fost violat de bunicul său. Principalul suspect, un pastor de cetățenie olandeză

16 May 2018 2672

Călători străini prin Dobrogea (CXXII) - Andrew Bonar & Robert McCheyne (Marea Britanie/Scoţia) - galerie foto

28 Jun 2017 2819

Călători străini prin Dobrogea (L) - Michael Eneman (Suedia) (galerie foto)

09 Nov 2016 3084

Astăzi îl sărbătorim pe Friedrich Nietzsche. 172 de ani de la naşterea părintelui nihilismului

15 Oct 2016 2593

Programul de mâine al sportivilor români la Rio

19 Aug 2016 2243

Ştiaţi că...? Morse, inventatorul care a reuşit să îşi rezerve un loc în istorie...

27 Apr 2016 3225

În clasamentul pe medalii, România a ocupat primul loc la Campionatele Balcanice de atletism de la Istanbul

28 Feb 2016 2280

Se sărbătoreşte Martin Luther King Jr. Day Ambasada SUA va fi închisă luni

15 Jan 2016 2277

Sinaxar 6 noiembrie 2015 Ortodocşii pomenesc unul din marii patriarhi. Milioane de bărbaţi îi poartă numele

06 Nov 2015 2508