Plecati la drum? Iata ultimele informatii din trafic

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
 
Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.
 
Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri. (Amintim că astăzi - 22 mai 2016, în intervalul orar 04:00 – 07:00, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, traficul rutier a fost întrerupt în vederea executării lucrărilor de montare a grinzilor marginale la viaductul Cârligu Mic).
 
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
 
Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
 
Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
 
Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.). De asemenea, până în data de 30 septembrie 2016, pe DN7C este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83, pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.
 
Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, DN67C (Transalpina) este închis până în data de 31 mai 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 67+400 (Obârşia Lotrului).
 

În a doua parte a zilei, circulaţia se va intensifica pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi. Amintim DN1 Braşov – Bucureşti, DN2 Suceava – Bucureşti, DN5 Giurgiu - Bucureşti, DN6 Alexandria – Bucureşti, DN7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea – Piteşti, DN65 Slatina – Piteşti, autostrada A1 Piteşti - Bucureşti și Autostrada Soarelui.
 
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanţă suficientă în mers, astfel încât să poată opri în condiţii de siguranţă în cazul în care autovehiculele din faţă frânează brusc, şi să nu se angajeze în depăşire pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea Osiris Securitel SA închide un punct de lucru din județul Constanța

01 May 2024 317

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 870

Prefectul Județului Constanța, obligat de magistrați să achite peste 3.500 de lei primarului comunei Agigea

26 Apr 2024 2057

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Călărași – Agigea RORO PTF

24 Apr 2024 404

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 3006

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 582

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 609

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumurile din județul Constanța

21 Apr 2024 517

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 679

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 476

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3193

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 853

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 670

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 457

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 664