Poliția verifică persoanele aflate sub supraveghere judicară

 
Angajații Poliţiei Române verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile. Dacă se constată abateri, aceștia sesizează instanţa competentă. Potrivit unui comunicat remis presei de Poliția Română, în perioada 7-14 octombrie, la nivel naţional, „au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 156 de persoane şi au fost înregistrate 28 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri“.
Astfel, în vizorul polițiștilor sunt 28 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi alte 128 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În perioada menționată, angajații Poliției Pomâne au decis ca măsura controlului judiciar dispusă iniţial să fie înlocuită cu arestarea preventivă, în 10 cazuri, în 13 situații controlul judiciar a fost preschimbat în condamnare cu executare, iar într-un caz, în condamnare cu suspendare. Totodată, în patru cazuri a fost dispusă înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Peste 1.500 de persoane supravegheate judiciar

06 Jan 2024 620

Poliția Română Arest la domiciliu și control judiciar. Bilanțul măsurilor preventive în noiembrie

09 Dec 2023 743

În supraveghere judiciară Peste 1.200 de persoane monitorizate de Poliția Română

05 Nov 2023 761

Peste 1.700 de persoane supravegheate judiciar

08 Oct 2023 484

Dosar de viol Bărbat trimis în arest la domiciliu, reţinut după nu a fost găsit acasă de către poliţişti

13 Aug 2023 939

Poliția Română 370 de persoane plasate în arest la domiciliu în luna mai 2023

03 Jun 2023 1138

Accident mortal în Mamaia, în zona hotelului Iaki! Ce au surprins camerele de supraveghere. Starea de pericol, generată de pieton. Șofer condamnat

29 May 2023 2931

Poliția Română Sute de suspecți plasați sub control judiciar în luna aprilie 2023. 378, în arest la domiciliu

07 May 2023 944

Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, vizită la poliție

18 Apr 2023 1023

Aproape 400 de persoane plasate în arest la domiciliu în luna februarie 2023

05 Mar 2023 1170

Peste 170 de persoane supravegheate judiciar. Oficial de la Poliția Română

07 Jan 2023 1123

Magdalena Tiță, șefa Direcției pentru Cultură din Constanța, a recunoscut tot la DNA!

27 Dec 2022 1843

În ultima săptămână, poliţiştii au luat în supraveghere 426 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive

26 Dec 2022 919

Unde a fost prins, în flagrant, de procurorii DNA, un ofițer de la SRI Dobrogea

23 Aug 2022 5832

Camere de supraveghere și piese de mobilier Mai multe bunuri aparținând firmei Spotunu SRL ar putea fi casate! (DOCUMENT)

17 Mar 2022 1151