30 Aug, 2016 18:35
17561
"Având în vedere că pe acest tronson a fost restricţionat accesul auto şi pietonal, cei menţionaţi se aflau în dispozitivul organizat şi ordonat în acest sens. La un moment dat, în timp ce se desfăşura proba de alergare pe acel tronson, la gardul instalat de Jandarmerie, în dispozitiv, a venit în viteză un autoturism de teren marca Duster, cu inscripţia firmei de pază, B…….., condus de administratorul firmei din Mangalia, fost ofiţer de poliţie. Acesta şi-a exprimat intenţia de a trece de acel dispozitiv pentru a ajunge într-o locaţie ...oarecare. Vizibil nervos şi deranjat, acesta a coborât înjurând, s-a îndreptat vădit spre poliţist ….şi înjurându-l de ,,mama'', (nu se pot reproduce injuriile), s-a repezit cu pumnul să-l lovească în faţă pe agentul de poliţie. În acel moment, a intervenit lucrătorul de la Jandarmerie care s-a interpus între aceştia , cu intenţia de a-l opri pe agresor. Văzând că agresorul insistă să-l lovească pe poliţist, imediat a intervenit şi al doilea politest care se află în imediată vecinătate. Văzându-se depăşit că raport de forţe, administratorul firmei de pază s-a retras, a urcat în maşină şi a plecat", se arată în comunicatul meţionat.
În acest context, membrii SNAP Constanța au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra mai multor dificultăţi de care au parte poliţiştii care asigură ordinea publică: de revizuit actele normative referitor la programul de funcţionare al unităţilor de alimentaţie publică din proximitatea locurilor de cazare, în special unde se difuzează muzică în aer liber, (se emit autorizaţii cu încălcarea legii privind programul de funcţionare), dotarea insuficientă, necorespunzătoare a poliţiştilor, lipsa acută de forţe de ordine în stradă, (o singură patrulă pe schimb); numărul mic de autoutilitare MAI (marea lor majoritate fiind defectă)."La data de 29.06.2016, în jurul orelor 02,27 , aceiaşi poliţişti şi jandarm, în timp ce se aflau împreună cu patru poliţişti locali, au fost ameninţaţi de cetăţeni de etnie turcă care ascultau muzică la intensitate mare şi petreceau zgomotos, fapt ce deranja turiştii cazaţi la hotelurile din apropiere, în Staţiunea Saturn . Înainte de acest apel au mai fost şi alte sesizări cu privire la acelaşi aspect, au fost luate măsuri de sancţionare contravenţională a organizatorului G.G., ocazie cu care i s-a pus acestuia în vedere să reducă volumul muzicii ascultate, întrucât terasa este în aer liber. Din această mulţime (sute de indivizi), a ieşit în faţă numitul I.A. , care a proferat cuvinte injurioase şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa organelor de ordine şi familiilor acestora, de genul: o să venim peste voi în case şi o să va luăm de lângă familii"; vă vom omorî unul câte unul, ştim unde staţi şi ne vom ocupa de voi, vă vom omorî copiii şi-i vom tăia cu cuţitul mărunt, mărunt" se mai arată în comunicatul citat.
"Referitor la apariția în media on-line a informațiilor cu privire la cele două infracțiuni de ultraj, din data de 11.06.2016, respectiv 29.06.2016, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări: în cele două cauze, conducerea Poliției municipiului Mangalia a dispus măsurile legale, fiind înaintate cu celeritate actele către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța spre competentă soluționare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj. În ceea ce privește raportarea evenimentelor vă informăm cu privire la faptul că atât la nivelul Poliției Române, cât și a I.P.J. Constanța există proceduri și metode specifice de raportare a evenimentelor, care sunt respectate întocmai. De asemenea, precizăm că la nivelul I.P.J. Constanța se respectă principiul proporționalității în ceea ce privește numărul patrulelor de poliție și a celor mixte aflate în teren, acționându-se în sistem integrat pentru asigurarea un climat de ordine și siguranță publică", transmite IPJ Constanţa printr-un comunicat de presă.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: