Polițiștii rutieri au fost nemiloși cu cei ce au încălcat legea. A plouat cu amenzi!

 
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au organizat, ieri,  începând dis-de-dimineață, de la ora 6.00 până seara, la ora 22.00, o acțiune privind respectarea regimului legal de viteză. În urma acțiunii, s-au aplicat multe sancțiuni contravenționale și au fost reținute patru permise și două certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii rutieri au constat și o infracțiune.
 
Potrivit rutieriștilor, ieri, ora 14.30, poliţiştii Secţiei 4 Rurale Medgidia, Postul de Poliţie Castelu, au depistat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care a condus pe strada Speranţei, din localitatea Nisipari, o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.  Totodată, bărbatul a declarat faptul că nu deţine documente privind autoutilitara.
 
Tot ieri, dar la ora 18.30,  poliţiştii Secţiei 4 Rurale Medgidia, Postul de Poliţie Castelu au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, care a condus  pe strada Speranţei, din localitatea Nisipari, un autoturism având plăcuţele cu numerele de înmatriculare expirate .       
 
Puțin trecut după miezul nopții, adică pe la ora 00:40, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Mihail Kogălniceanu, au depistat, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauze au fost întocmite dosare penale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 465

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 483

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 667

Județul Constanța Acțiune pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Constatări (GALERIE FOTO)

10 Mar 2024 593

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat

08 Mar 2024 666

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

01 Mar 2024 609

Surpriză în traficul din Constanța! Polițiștii rutieri au surprins femeile de 1 Martie (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 692

Constanța Acțiune a polițiștilor rutieri. Iată ce sancțiuni au aplicat aceștia

12 Feb 2024 609

Centrul Infotrafic Un transport agabaritic va ajunge în Portul Constanța. Iată ce traseu are

01 Feb 2024 851

Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei în ultimele 24 de ore

20 Jan 2024 543

MAI Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei în prima zi din 2024

02 Jan 2024 602

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 873

MAI Polițiștii au reținut în ultimele 24 de ore 396 de permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool

29 Dec 2023 662

Controale ale polițiștilor rutieri pe străzile județului Constanța. Ce nereguli au mai fost depistate?

24 Dec 2023 673

Reținut de polițiștii rutieri, în Constanța, pentru conducerea mașinii fără a deține permis

01 Dec 2023 1393