Polițiștii rutieri le atrag atenția șoferilor că vremea este instabilă

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
 
Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.
 
Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.
 
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
 
Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
 
Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
 
Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.). De asemenea, până în data de 30 septembrie 2016, pe DN7C este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83, pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.
 
Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, DN67C (Transalpina) este închis până în data de 31 mai 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 67+400 (Obârşia Lotrului).
 

Având în vedere că pentru perioada 24 mai, ora 15.00 - 25 mai, ora 21.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu cod galben referitoare la instabilitate atmosferică, conducătorilor auto li se recomandă să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului şi să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Se schimbă iar vremea. Se anunță averse cu descărcări electrice

25 Apr 2024 941

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 872

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 725

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 649

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 632

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 421

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 823

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1401

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 633

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 522

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM

13 Apr 2024 782

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 510

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 421

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 417

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 483