Praznicul zilei de 28 decembrie Cine sunt cei 20.000 de mucenici și de ce au fost ei arși în biserica din Nicomidia

Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creștini din ea, a pus la cale exterminarea lor în apropierea Praznicului Nașterii Domnului.

Împăratul, știind că toți creștinii se vor strânge în marea biserică din Nicomidia, a poruncit ca biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldații să le dea foc.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei și i-a învățat adevarata credință.
Soldații au înconjurat biserica și nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creștinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arși de vii.
Atunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeiești, a intărit mulțimea și i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheama Dumnezeu. El le-a amintit de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. 
Creștinii s-au umplut de Duhul Sfânt și au voit cu râvna să răspundă dumnezeieștii chemări.
Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, și a împărtășit pe toți creștinii cu dumnezeieștile și preacuratele Taine.
Soldații însă au aprins lemnele așezate din timp. Potrivit tradiției, douăzeci de mii de oameni au dobândit cununa mucenicească, înălțând cântări de lauda lui Dumnezeu. 
Toți aceștia au luat mucenicia la anul 302.
Prin mila lui Dumnezeu Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos și altora.
A adus prin Botez pe mulți la Hristos și după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.

Mâine, 29 decembrie, facem pomenirea Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod și a Sfântului Cuvios Marcel.
 
Sursa: Calendar Ortodox

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 516

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 473

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 645

Fondurile europene pentru crearea şi modernizarea infrastructurii agricole, epuizate. Anunțul AFIR

09 Jan 2024 616

Știri Constanța „Biblioteca din Gară”, un proiect dedicat celor care ajung în Gara CF Constanța (FOTO)

08 Dec 2023 963

Oficial de la CNAIR! Toate sectoarele de drumuri naționale şi autostrăzi din județele Constanța, Tulcea, Brăila si Galați, închise circulației

26 Nov 2023 5681

IPJ BacăuInformează cetățenii cu privire la riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line.

10 Nov 2023 509

Black Friday 2023 Cumpărături online în siguranță. Cum să eviți fraudele și înșelăciunile

05 Nov 2023 860

„Colonel din Serviciului de Informații Externe“, condamnat definitiv la Constanța! Dosarul nu se va rejudeca

25 Oct 2023 9254

IPJ BacăuFraude on-line

19 Oct 2023 421

Un nou serviciu online disponibil prin Centrul de Furnizare a Serviciilor Electronice sau HUB-ul de servicii al MAI. Detalii

13 Oct 2023 843

MAIUn nou serviciu online disponibil prin Centrul de Furnizare a Serviciilor Electronice

13 Oct 2023 569

La nivelul Curţii de Apel Constanţa, a devenit operaţională Aplicația de programare Registratură/Arhivă

10 Oct 2023 985

Fals concurs în numele CFR Călători, promovat în mediul on-line. Reacția companiei

17 Jun 2023 1131

UAT Albești amendată de Garda de Mediu Constanța după distrugerea unor pâlcuri de bujori (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 1111