Prefectul Claudiu Palaz a primit vizita ambasadorului Republicii Populare Chineze

Prefectul judeţului Constanţa a primit astăzi vizita oficială a Excelenţei Sale, Huo Yuzhen, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţial al Republicii Populare Chineze în România, sosită la Constanţa cu prilejul evenimentului Asia Black Sea Express Service (ABX) Upgrade. În cadrul întrevederii, Claudiu-Iorga Palaz a făcut o scurtă prezentare a judeţului Constanţa, accentuând potenţialul economic, agricol şi turistic favorizat de poziţia geografică a Dobrogei, ţinut riveran Dunării şi Mării Negre. Intervenţia Excelenţei Sale Huo Yuzhen a pornit de la această oportunitate ce face din judeţul nostru poarta estică a Europei pentru piaţa de desfacere a produselor din import şi un nod important pentru transporturile pe apă. Discuţiile au continuat pe tema dezvoltării infrastructurii maritime şi a construcţiilor navale, industrie cu o evoluţie continuă şi rapidă ce constituie unul dintre punctele importante de cooperare între România şi China, dar şi pe cea a masterplanului litoralului românesc, ce s-a extins fără o viziune unitară, până în momentul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a intervenit prin demolarea construcţiilor abuzive.În continuare, discuţiile s-au axat pe excelentele relaţii diplomatice între Consulatul General al Chinei la Constanţa şi reprezentantul guvernului în teritoriu, precum şi pe colaborarea în domeniul cultural şi educativ, cu atât mai mult cu cât Clasa Confucius din cadrul Universităţii Ovidius reprezintă o oportunitate pentru toţi cei interesaţi de limba şi o civilizaţia de cinci ori milenară a Chinei. De menţionat că prefectul Claudiu-Iorga Palaz a participat şi el astăzi la evenimentul Asia Black Sea Express Service (ABX) Upgrade ce a avut loc în incinta terminalului CSCT Agigea, unde a susţinut un scurt discurs, în cadrul căruia a precizat: „Ştiu că scopul principal al China Shipping Container Liner este acela de a deveni cărăuşul global numărul 1 şi că Agenţia din România îşi are rolul său bine definit în atingerea acestui obiectiv, de aceea vă doresc mult succes în tot ceea ce întreprindeţi, astfel încât să dovediţi cât de curând că pariind pe potenţialul Mării Negre şi al Portului Constanţa aţi făcut alegerea cea mai bună". Precizăm că Agenţia China Shipping din România a ianugurat astăzi la ora 13.00, la sediul Constanta South Container Terminal (CSCT) serviciul modernizat de transport maritim containerizat Asia - Black Sea Express (ABX). „Expresul" de Asia ce face legătura între Orientul Îndepărtat şi Portul Constanţa este una dintre cele mai rapide linii maritime la nivel mondial şi se adresează în primul rând transportatorilor români.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 620

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1188

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 350

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 361

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1758

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1000

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 955

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 631

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 673

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1535

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 550