Stiri calde

UPDATE. Klaus Iohannis la Ziua Marinei „Marea Neagră este un punct cu greutate strategică“ (galerie foto)



După cum anunța Administrația Prezidențială vineri, șeful Statului, Klaus Iohannis, a ajuns astăzi în Portul Constanța, unde va lua parte la manifestațiile dedicate Zilei Marinei. 

La oar 10:00, președintele a primit onorul din partea militarilor aflați pe esplanada de la Comandamentul Flotei din Constanța. 



Potrivit informațiilor noastre, coloana oficială a lui Klaus Iohannis a intrat pe la Poarta 10, iar niciun alt autovehicul nu a avut voie să intre în Portul Constanța Sud Agigea până când nu a trecut delegația președintelui. 

UPDATE ora 12:16:

Alianța Nord-Atlantică va continua să sprijine eforturile României și ale celorlalte țări riverane Mării Negre, a mai declarat președintele Klaus Iohannis astăzi, la Constanța, în deschiderea manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.
 
Șeful statului a subliniat că prin noua postură consolidată de descurajare și apărare a NATO, teritoriul statelor membre este protejat împotriva oricăror amenințări, inclusiv la adresa liniilor de comunicații navale și a căilor maritime.
 

„Ca Aliat activ implicat în demersurile și acțiunile NATO, România va urmări, în continuare, consolidarea securității și apărării pe dimensiunea maritimă. În anul 2017 vom continua exercițiile și activitățile de pregătire, la un nivel superior de complexitate, împreună cu Aliații și cu partenerii din regiunea Mării Negre. Este un obiectiv pe care l-am asumat și care a fost agreat la summitul de la Varșovia. Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitat“, a spus președintele.

 
Klaus Iohannis a amintit că la Summitul NATO de la Varșovia, care a avut loc în luna iulie, s-a afirmat importanța strategică a Mării Negre pentru Alianță, similară celei a Mării Baltice și a Atlanticului de Nord și, pentru prima dată, a fost adoptat un document privind evaluarea politico-militară cu regularitate a mediului de securitate în regiune.


UPDATE ora 10:34: 
Prezenți la Comandamentul Flotei din Constanța, pe lângă președintele Klaus Iohannis se mai află Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, prefectul județul Constanța, Adrian Nicolaescu, președintele CJC, Horia Țuțuianu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, Arhiepiscopul Tomisului IPS Teodosie, monseniorul Ieronim Iacob, muftiul cultului musulaman din România, Iusuf Muurat, șeful Statului Major General, g-ralul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralulAlexandru Mîrșu, șeful Comandamentului Flotei cmdr. Daniel Căpățână, dar și alte personalități ale județului Constanța. 

UPDATE ora 10:25:

În primul discus său discurs de Ziua Marinei în calitate de președintele al României, Klaus Iohannis a vorbit mai ales despre importanța țării noastre în regiunea strategică a Mării Negre:
 

„Anexarea Crimeei, în 2014, de către Federația Rusă, cu încălcarea dreptului internațional, a marcat deteriorarea situației de securitate. I s-au adăugat alte provocări și evoluții stratetegice și militare, care fac din această regiune, din  nou, una fierbinte. Ce se întâmplă în prezent la Marea Neagră nu mai este o chestiune locală și nu privește doar  un echilibru regional. Efectele din această zonă au efecte dincolo de granițele ei, au implicații asupra securității euro-atlantice, iar Marea Neagră este un punct cu greutate strategică.  Poziția României și opțiunile sale de securitate majore sunt cu atât mai mult decisive acum.“, a declarat președintele Klaus Iohannis.

sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spectacol în aer şi pe apă de Ziua Marinei, la Constanţa Preşedintele Iohannis, ministrul Apărării, oficiali din Armată şi autorităţi locale, la grandiosul eveniment (galerie foto)

16 Aug 2017 712

Mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Marinei Române. Ce le-a transmis militarilor

15 Aug 2017 740

UPDATE3 Iohannis vine azi la Centrul "Mihail Kogălniceanu". De ce vine și ce înalt oficial NATO îl însoțește. Cu cine se va întâlni aici (galerie foto+video)

13 Jul 2017 3733

Iohannis în localitatea Mihail Kogălniceanu Vizită pentru evaluarea poliției aeriene de la Marea Neagră

11 Jul 2017 945

Chestori plecați din sistem. Generali în rezervă. Colonel făcut general și trecut în rezervă. Ce funcții importante au avut în MApN, MAI, SRI și SPP

16 Jun 2017 13840

Iohannis ziua a patra în SUA Întrevederi cu preşedintele pro-tempore al Senatului SUA, Grupul de Prietenie pentru România, senatori SUA

09 Jun 2017 512

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea 115. Valabilă pentru militari, polițiști, funcționari publici cu statut special. Iată actul normativ

30 May 2017 26068

Klaus Iohannis i-a conferit Cătălinei Ponor Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Ofiţer

27 Apr 2017 4616

Unul dintre cei mai tari oameni din poliție părăsește sistemul. Este adjunctul chestorului Despescu. Și-a început activitatea la Constanța

26 Apr 2017 11314

Mișcări de trupe în MAI și MApN. Un chestor pleacă din sistem. Fostul șef al Informațiilor Armatei trecut în rezervă. Avansări în grad

01 Mar 2017 6481

Numiți în funcție la Judecătoria Constanța și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa

26 Jan 2017 1599

Constanța. Protest împotriva grațierii pedepselor. Ce s-a strigat. Imagini-eveniment sugestive. (fotoreportaj+video)

23 Jan 2017 4612

Președintele României a semnat două decrete cu referire la generalul-locotenet Coldea Florian. Text integral

17 Jan 2017 1658

Generalul de brigadă Adrian Stroea trece în rezervă. Ce funcție importantă a deținut în armată. Detalii din CV

10 Jan 2017 3463

UPDATE Klaus Iohannis discută la Palatul Cotroceni cu Sorin Grindeanu

29 Dec 2016 791

Surse Klaus Iohannis ar urma să se întâlnească azi Sevil Shhaideh

27 Dec 2016 813

Robert Turcescu „Era previzibil că PSD va înregistra un astfel de scor” (audio)

11 Dec 2016 1486

Constanta - alegeri parlamentare 2016. Mesajul preşedintelui Klaus Johannis

11 Dec 2016 554

Horia Tecău poartă orteză după o fractură de stres „Cât am stat la Rio, n-am auzit cuvântul Zika şi nu am văzut niciun ţânţar”

01 Oct 2016 977

Generalul Cristinel Cernea din conducerea Statului Major General a fost avansat și trecut în rezervă

01 Sep 2016 3434

UPDATE 2 Mădălina Dobrovolschi Puşcalău este noul purtător al Administraţiei Prezidenţiale

31 Aug 2016 1447

General din Serviciul de Telefonie Specială avansat de Băsescu trecut în rezervă de Ioahannis

30 Aug 2016 1289

Tăriceanu consideră că la viitoarele alegeri românii vor alege statul de drept

26 Aug 2016 453

A fost decorat drapelul Brigăzii Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”. Despre unitate. Cine este comandant

18 Aug 2016 4027

Doi chestori, șefi de poliții județene, și un general de jandarmi părăsesc instituțiile pe care le-au condus

17 Aug 2016 5208

De Ziua Marinei Constanţa a găzduit cel mai mare spectacol naval din 2016 (galerie foto + video + document)

16 Aug 2016 2687

Iohannis - Pentru România, protecția drepturilor persoanelor aparținând comunităților românești este vitală

15 Aug 2016 573

UPDATE. „Ăsta-i foc de artificii? Lume multă, de Ziua Marinei, pe faleza din Constanţa. Turiştii îşi fac selfie cu fanfara (galerie foto+video)

15 Aug 2016 7781

Preşedintele Klaus Iohannis, jignit la Constanţa, de Ziua Marinei

15 Aug 2016 12947

Decrete semnate de Klaus Iohannis Contraamiralul Alexandru Mîrşu, avansat în grad de viceamiral - cu trei stele

15 Aug 2016 1039

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

15 Aug 2016 717

Dragnea ameninţă cu anticipate dacă Iohannis nu numeşte premierul PSD-ALDE după alegerile din toamnă

15 Aug 2016 836

Mai multe stele. Avansări în grad. Doi generali și doi amirali. Cine sunt cei norocoși

12 Aug 2016 8399

Președintele Klaus Iohannis vine la Constanța pentru Ziua Marinei

12 Aug 2016 786

Rio 2016 Echipa de spadă medaliată cu aur, felicitată de președintele Iohannis „Au făcut o țară mândră“

12 Aug 2016 863

Locţiitorul șefului Departamentului pentru Politică de Apărare şi Planificare avansat și trecut în rezervă de Iohannis

06 Aug 2016 2364

Călin Popescu Tăriceanu consideră „caricatură” ceea ce se întâmplă în țara noastră

04 Aug 2016 680

Ce-i la SRI? Au fost schimbați adjuncții directorului și au plecat patru generali. Azi s-a anunțat că mai pleacă unul

27 Jul 2016 1701

Decrete. Doi chestori și-au încetat raporturile de serviciu cu MAI. Ce post cheie avea unul dintre ei

26 Jul 2016 4271

Preşedintele Iohannis a schimbat, din funcție, judecători și procurori. Cine este de la Medgidia

22 Jul 2016 980

Avansări și nu numai Schimbări la vârful SRI. Cine pleacă și cine vine. Pleacă mai mulți decât vin

22 Jul 2016 2718

Schimbări în conducerea SRI. Klaus Iohannis a semnat decretele

22 Jul 2016 937

Lege trimisă spre reexaminare Mircea Dobre este optimist - „Impozitul specific va intra în vigoare cel mai târziu, de la 1 aprilie 2017”

22 Jul 2016 1241

Ilie Năstase, decorat de preşedintele Iohannis la aniversarea a 70 de ani!

19 Jul 2016 534

CSAT, reunit în şedinţă pentru a implementa deciziile de la summit-ul NATO

15 Jul 2016 578

Acum câteva minute Mesajul președintelui Klaus Iohannis privind atentatul de la Nisa-Franța

15 Jul 2016 985

Preşedintele Iohannis - O Franță puternică este în interesul României

14 Jul 2016 451

General locotenent. Șeful Secției Parchete militare a fost eliberat din funcție

14 Jul 2016 2216

Judecătorul constănțean Iulia-Garofiţa Cărbune-Cosac se pensionează. Iohannis i-a acceptat cererea

14 Jul 2016 577

Iohannis a decorat un colonel cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler. Iată motivul

13 Jul 2016 4084