Primarul din Reşiţa, la un pas să fie linşat de pensionari

Primarul oraşului Reşiţa, Nelu Popa, are mari probleme cu pensionarii urbei. Nici nu a apucat bine să îşi ia în primire postul de edil că era să o păţească. La o întâlnire cu pensionarii a fost la un pas de a fi linşat. Totul din cauza faptului că le-a "tăiat" acestora nişte gratuităţi.


Mai exact, peste 100 de oameni au ieşit în stradă la Reşiţa să-l confrunte pe edilul oraşului. Nemulţumiţi că liberalul le-a tăiat subvenţiile pentru transportul în comun, pensionarii au decis să se revolte şi să-l ia la întrebări pe primar. Pensionarii revoltaţi s-au strâns în faţa primăriei să-şi strige nemulţumirea. Oamenii sunt revoltaţi de decizia primarului de a reduce tichetele pentru gratuitatea transportului în comun şi implicit şi numărul pensionarilor care le primesc, scrie stiripesurse.ro


Pe de altă parte, Nelu Popa nu s-a ferit să dea piept cu mulțimea și le-a explicat oamenilor că, de fapt, subvențiile pentru Ro-A TIR nu au mai fost plătite de 3 ani. Odată aruncată pisica în curtea fostei conduceri, pensionarii au început să scandeze împotriva lui Mihai Stepanescu și au cerut să i se confiște averea și vila din Timișoara. Recent, la iniţiativa primarului Reşiţei, Ioan Popa, Consiliul Local a votat reducerea tichetelor gratuite pe mijloacele de transport în comun de la 16 la 10 tichete, coborând totodată şi plafonul de venituri pentru pensionarii care pot primi aceste tichete de la 800 la 600 de lei lunar, informează stiripesurse.ro

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 589

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 446

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 447

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 572

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 541

Ministrul Muncii O parte dintre pensionari vor primi o creștere semnificativă a pensiilor. Despre ce categorie este vorba

31 Mar 2024 727

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 780

DGAS Constanța Iată ce firmă se va ocupa de automatele de cafea din pavilioanele și cluburile pentru pensionari

13 Mar 2024 557

Licitație publică DGAS cumpără servicii de instalare de utilaje de prelucrare a băuturilor pentru pavilioanele pentru pensionari din Constanța

05 Mar 2024 521

Știri Constanța Ședința de lucru cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Factorii care fac vârstnicii mult mai vulnerabili la abuz

29 Feb 2024 543

Direcția Generală Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța caută o firmă care va face curățenie în Pavilioanele pentru pensionari (DOCUMENT)

15 Feb 2024 760

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1195

Vești bune pentru pensionari! De anul acesta, cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei

18 Jan 2024 972

Ministrul Muncii „Pensiile cresc din această lună. De astăzi poștașii aduc pensiile majorate cu 13,8%“

05 Jan 2024 754

Guvernul majorează plafonul până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor

21 Dec 2023 903