Proiect de OUG privind reducerea cu 20 de zile a pedepsei deținuților indiferent de numărul cărților scrise

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență care prevede că un deținut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsă indiferent de numărul de lucrări științifice elaborate.
 
„Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
 
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Justiţiei supune dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
 
Ministerul Justiției prezintă spre consultare publică proiectul de ordonanță de urgență, înainte de a-l prezenta în ședința de guvern din data de 28 iunie 2016.
 
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ pot fi transmise în scris la adresa de e-mail presa@just.ro până luni, 27 iunie 2016, ora 13:00.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1113

Ecuador Peste 40 de ostatici reținuți de deținuții răzvrătiți din închisori au fost eliberați

14 Jan 2024 559

Cruci din cuiele găsite în gropile unde au fost aruncați martirii de la Periprava

22 Nov 2023 1719

Blestemul pământului de la Periprava Nu s-a putut identifica niciun martir. Oasele deținuților politic au fost înhumate la Mănăstirea Dervent

21 Nov 2023 1975

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „De-acum, deținuții au o a doua șansă! Aceștia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională”

09 Nov 2023 822

Mihai Șerpoianu, președintele AFDP - filiala Constanța, dorește schimbarea numelor mai multor străzi din municipiu

30 Oct 2023 1050

Este nevoie de sprijin pentru arheologii care exhumează deținuții de la Periprava. Au nevoie de fonduri pentru continuarea proiectului

03 Aug 2023 827

UPDATE Imagini șocante! Deținuți din Centrul Educativ Buziaș bătuți cu bestialitate de polițiști. Reacția ministrului Justiției (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jul 2023 1290

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz lagărul Capul Midia! (FOTO+VIDEO)

13 Jul 2023 1732

LIVE VIDEO+TEXT Alegeri la Filiala Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jul 2023 1961

Asociația Foștilor Detinuți Politic - filiala Constanța își va alegea noua conducere, sâmbătă, 1 iulie 2023

16 Jun 2023 1355

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul 9 Culme (FOTO+VIDEO)

13 Jun 2023 2019

Judecătorii vor să știe dacă taluzul de la Plaja Modern Constanța este faleza litoralului românesc!

12 Jun 2023 4065

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)

31 May 2023 4733

Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)

26 May 2023 1848