Radu Mazare, cercetat pentru conflict de interese in cazul contractelor de publicitate

Potrivit unui comunicat de presă remis în urmă cu câteva minute de Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către primarul Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal.

Agenţia a constatat faptul că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Radu Ştefan Mazăre a efectuat fapte de comerţ, în sensul codului comercial, cu aceiaşi parteneri de afaceri, foşti sau actuali asociaţi. Pe cale de consecinţă, între asociaţi s-a realizat o legătura comercială prin efectuarea de acte de comerţ, contractul de societate fiind prin el însuşi manifestarea de voinţă prin care asociaţii constituie prin aporturi individuale un fond comun destinat unor activităţi lucrative, desfăşurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerţ, în scopul de a împărţi foloasele realizate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Au fost ridicate toate restricțiile de pe autostrada A2 București – Constanța

26 Apr 2024 297

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 385

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 230

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 595

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 358

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 457

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 500

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe A 2 București-Constanța

20 Apr 2024 395

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 494

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 529

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 408

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 867

În atenția șoferilor Circulație restricționată, pe autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

16 Apr 2024 421

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 487

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 526