Rosneft şi ENI vor exploata împreună zăcămintele din Marea Neagră

Grupul rus Rosneft şi compania italiană ENI au semnat miercuri, la Moscova, în prezenţa premierului Vladimir Putin, un acord privind exploatarea zăcămintelor de gaz şi de petrol din Marea Barenţ şi din Marea Neagră, relatează ITAR-TASS, citată de Agerpres.

Volumul total al investiţiilor Rosneft şi ENI pentru exploatarea zăcămintelor de pe platformele Mării Negre şi Mării Barenţ va atinge 100-125 de miliarde de dolari, a menţionat preşedintele Rosneft, Eduard Hudainatov, după semnarea acordului strategic dintre cele două companii. Potrivit documentului, ENI va primi o cotă de 33,3% într-un joint-venture pentru exploatarea zăcămintelor din cele două mări.

Acest acord este încheiat la scurt timp după o înţelegere similară între compania rusă Rosneft şi concurentul său american ExxonMobil. Cele două grupuri petroliere au semnat luni, la Moscova, documentele referitoare la parteneriatul strategic în domeniul exploatării petroliere în zona arctică a Rusiei, în zona Mării Negre, dar şi în SUA şi Canada.

Şeful companiei italiene, Paolo Scaroni, a afirmat că ENI va primi Rosneft la proiectele sale în America şi Europa. Rosneft şi Eni ar putea începe să lucreze împreună în nordul Africii şi în Alaska.


Vladimir Putin a declarat, rândul său, că executivul rus va acorda tot sprijinul necesar pentru realizarea proiectului comun al Rosneft şi ENI privind valorificarea zăcămintelor din Marea Neagră şi Barenţ. 'Este o activitate complexă şi va necesita investiţii imense', a declarat Vladimir Putin, potrivit imaginilor transmise de postul Vesti.



Rosneft va avea acces la proiectele ENI în afara Rusiei, ca parte a strategiei Kremlinului de extindere a industriei petroliere în străinătate şi de obţinere a tehnologiilor indispensabile pentru proiectele autohtone, scrie Reuters.

Rezervele dovedite de petrol ale Rosneft însumează 18 miliarde de barili, suficient pentru a susţine producţia de petrol la nivelul actual timp de 21 de ani, potrivit companiei. Dar ea îşi estimează resursele de hidrocarburi, care trebuie încă explorate şi evaluate, la 206 miliarde de barili. Dar două treimi din resursele Rosneft se găsesc în zona Arctică, sub gheţari, unde nu există o infrastructură necesară - o perspectivă îngrijorătoare pentru investitori, care ar trebui să plătească zeci de miliarde de dolari pentru a dezvolta domeniul de la zero.

 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/rosneft-si-eni-vor-exploata-impreuna-zacamintele-din-marea-neagra-si-marea-barent-165279.html

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1900

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1650

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2219

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2261

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2047

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5106

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5167

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6482

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4411

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3904

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3456

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4885

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2856

La cererea publicului, CORUL ARMATEI ROSII va sustine inca o reprezentatie la Bucuresti 22-23 septembrie, Sala Palatului, ora 20.00

08 Jul 2015 2796

Comunicat - Partidul Mişcarea Populara

29 Jun 2015 2369