S-a schimbat legea adopțiilor. Vezi simplificările aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, normele metodologice de aplicare a legii privind procedura adopției, modificată și completată la începutul anului, conform România TV.

Noua lege a adopțiilor prevede reducerea la jumătate a formularelor utilizate în procedura adopției - 12 au fost eliminate și patru au fost simplificate.

Au fost eliminate etapele administrative intermediare, respectiv corespondența pe suport de hârtie între Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) referitoare la completarea Registrului Național pentru Adopții (RNA). Introducerea în RNA a datelor referitoare la copil și la familie se va realiza direct la nivelul direcțiilor generale de asistenţă socială şi protecția copilului (DGASPC), nivel primar la care aceste date sunt colectate și/sau produse, potrivit România TV.

Prin noile reglementări, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate. Această etapă se va realiza direct la nivel județean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA. Astfel, lista adoptatorilor pentru fiecare copil va fi generată și vizualizată instantaneu la nivelul compartimentului de adopții care răspunde de copil, cu eliminarea solicitărilor repetate de noi liste pe suport de hârtie, și implicit a corespondenței purtate între instituțiile de la nivel local şi central, așa cum necesita procedura anterioară.
În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la doi ani, se mai arată în sursa menționată.

La 30 iunie 2016, în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție internațională.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legea adopției 2021. Normele metodologice, adoptate de Guvern (document)

30 Jul 2021 1819

Modificări la Legea adopțiilor aprobate de Guvern. Se majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte

20 Sep 2018 2308